GALA CEO AWARDS 2024: BUSINESS Magazin a sărbătorit 20 de ani de poveşti în afaceri şi a premiat lideri care au devenit modele în businessul românesc

Autor: Ioana Matei Postat la 22 octombrie 2024 226 afişări

BUSINESS Magazin a organizat Gala CEO Awards 2024, unde am sărbătorit atât aniversarea de 20 de ani de revistă, cât şi, aşa cum facem mereu în luna octombrie, admiraţia în afacerile româneşti. Evenimentul a abordat teme precum valorificarea capitalului uman, importanţa educaţiei şi cercetării, precum şi necesitatea sprijinului pentru antreprenoriat. Într-un mediu de afaceri tot mai competitiv, România trebuie să facă tranziţia de la producţie către inovaţie şi creaţie locală, aşa cum au concluzionat în discursurile de la începutul evenimentului Dan Şucu, fondatorul şi proprietarul Mobexpert, şi Iulian Stanciu, preşedintele eMAG. Ei au oferit o perspectivă personală asupra evoluţiei economiei româneşti în ultimele două decenii. Dan Şucu a subliniat că, în 2004, a fost pentru prima dată când a simţit stabilitate şi predictibilitate în mediul de afaceri, ceea ce i-a permis să planifice pe termen lung. De cealaltă parte, Iulian Stanciu şi-a amintit că acea perioadă a reprezentat începutul său în afaceri, evidenţiind importanţa efortului personal în construcţia unei cariere de succes.

Ce urmează pentru următorii 20 de ani de business românesc? Pe măsură ce discuţia a avansat, cei doi lideri şi-au exprimat optimismul pentru viitorul României şi pentru următoarele două decenii de business. Dan Şucu a insistat pe nevoia de a face tranziţia de la „produs în România” la „creat în România”, explicând că „valoarea adăugată majoră vine din creaţie, nu doar din producţie”. Stanciu, la rândul său, a subliniat importanţa educaţiei şi antreprenoriatului în dezvoltarea viitoare a economiei: „Creşterea economică nu va mai veni doar din producţie, ci din inovaţie şi valoare adăugată. Pentru asta avem nevoie de educaţie, de cercetare şi de sprijin pentru antreprenori.”

La finalul evenimentului, au fost acordate premii pentru oamenii de afaceri prezenţi în catalogul „100 Cei Mai Admiraţi CEO din România”, pe care îl vom lansa în curând, în semn de recunoaştere a contribuţiilor lor în diverse domenii. Printre laureaţi s-au numărat: Laura Ţeposu, CEO Libris.ro, cu premiul „Ai carte, ai business” – leadership în retailul de carte şi educaţie online; Alessio Menegazzo, CEO PPC România, cu premiul pentru „Energia viitorului”; Gabriela Nistor, CEO Salt Bank, cu premiul „Banca fără frontiere” – inovaţie şi transformare digitală în sectorul bancar; Ionuţ Negoiţă, CEO, HILS Development, cu Premiul pentru dezvoltarea de comunităţi sustenabile în estul Bucureştiului; Dr. Wargha Enayati, Preşedinte Executiv Enayati Medical City, cu premiul „Oraşul sănătăţii” – pionierat în proiecte medicale integrate; Alexandru Stânean, CEO Teraplast, cu premiul „Constructorii viitorului”; Cristina Ivasuc, director general Sabon România, cu premiul „Parfumul succesului” – excelenţă în retail de produse de îngrijire; Mihnea Şerbănescu, General Manager Cushman & Wakefield Echinox, Premiul pentru performanţă în consultanţă imobiliară; Alexandra Dinovici, director general Glovo România, Premiul Reţeta câştigătoare în ecuaţia comandă / livrare şi Dragoş Pavăl, Preşedinte şi Fondator Dedeman, cu premiul „Cel mai admirat CEO din România”, ediţia 2024. De asemenea, au fost acordate premii speciale lui Gabor Olajos, Country Managing Director Pluxee România şi Bulgaria, cu premiul „Pluxee pentru viitor” – inovaţie în soluţii de plăţi şi beneficii; Alexandru Bonea, CEO Meta Estate Trust, cu Premiul „Tânărul vizionar al investiţiilor imobiliare” – leadership şi inovaţie în real estate; Andrei Brumaru, CEO, Carmistin, cu Premiul „Gustul succesului” – contribuţie în industria alimentară şi agricultură şi Gilles Ballot, CEO Carrefour România, Premiul pentru leadership în comerţul modern.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
afaceri,
business magazin,
ceo,
gala,
lideri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.