GAUDEAMUS 2013: Întâlniri cu nouă autori nordici, dar şi reduceri de până la 80% la cărţi
Întâlniri cu autori români consacraţi, precum Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Radu Paraschivescu, dar şi cu nouă autori nordici sosiţi în România ca invitaţi de onoare, precum şi reduceri de până la 80% sunt câteva dintre "ofertele" Târgului Gaudeamus, aflat, anul acesta, la cea de-a 20-a ediţie.
Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, care se va desfăşura de miercuri până duminică, în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti, va avea peste 600 de evenimente. Acestea se vor desfăşura la standurile celor aproximativ 400 de expozanţi - un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie - şi în spaţiile special amenajate de organizator în incintă.
Editura Humanitas lansează, vineri, de la ora 18.00, noile apariţii din colecţia "Istorie": "Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX", de Vladimir Tismăneanu, "Memorialul durerii. Întuneric şi lumină", de Lucia Hossu Longin, "Moştenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare", de Ion Mihai Pacepa. La acest eveniment participă Lucia Hossu Longin, Emil Mihăilescu, Manuela Cernat, Ioan Stanomir şi Cătălin Strat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro