Geoană: Condiţiile pentru schimbarea majorităţii la Senat, apoi la Cameră, sunt reunite
Senatorul Mircea Geoană a anunţat, joi, că în acest moment sunt reunite condiţiile pentru o schimbare de majoritate la Senat, care se va concretiza în câteva zile, maximum o săptămână, urmând ca ulterior să se producă o schimbare similară şi la Cameră, fapt ce va conduce şi la schimbarea Guvernului.
„Estimarea mea este că în cursul următoarelor zile, maximum o săptămână, vom avea concretizarea unei noi majorităţi în Senat şi apoi în Camera Deputaţilor, printr-un efect de mimetism politic. Condiţiile sunt practic reunite pentru o schimbare de majoritate la început în Senat, apoi la Cameră, şi ne putem pregăti în următoarele săptămâni de concretizarea unui proiect politic, a unui nou Guvern, a unei noi majorităţi”, a spus Geoană.
El a susţinut că majoritatea actuală din Senat este foarte „fluidă” şi a arătat că senatorii sunt „deja convinşi” de faptul că viitorul constă într-o construcţie politică care să reprezinte stânga într-un parteneriat strategic cu dreapta.
Geoană a susţinut că nu este interesat de funcţia de preşedinte al Senatului şi a arătat că în discuţiile pe care le-a purtat cu reprezentanţii PNL nu s-a vorbit despre persoane care i-ar putea succeda lui Călin Popescu Tăriceanu.
„E prematur să discutăm de funcţii în viitoarea guvernare. Nu am discutat nici măcar de cine va ocupa poziţiile de la Senat sau Cameră. Nu există în clipa de faţă nicio formă de conversaţie în discuţiile cu partenerii noştri cu privire la vreo funcţie legată de o persoană sau alta. Nu am intrat în negocieri cu privire la persoane”, a spus Geoană.
Fostul preşedinte al PSD s-a arătat convins că, în perioada următoare, se va asista la o realitate politică în Parlament în care marea majoritate a actualei configuraţii din zona de stânga va fi alături de persoana sa, cu toate consecinţele care decurg din acest fapt.
„Apelul meu către colegii din Senat şi Cameră este să vină cu curaj alături de mine şi de noi pentru că noi reprezentăm viitorul, iar actuala conducere a PSD reprezintă trecutul. Noi nu vrem să trimitem în opoziţie social-democraţia românească, noi vrem să păstrăm la guvernare, într-un proiect de ţară, social-democraţia românească”, a spus Geoană.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro