Germania intră într-un plan de urgenţă de raţionalizare a consumului de gaze în urma războiului din Ucraina
Guvernul german a făcut primul pas oficial către raţionalizarea gazelor, în timp ce se pregăteşte pentru o potenţială oprire a livrărilor din Rusia din cauza unei dispute privind plăţile, scrie Financial Times.
Robert Habeck, ministrul Economiei, a activat miercuri dimineaţă „faza de avertizare timpurie” a unei legi de urgenţă a gazelor existente, instituită pentru a face faţă crizei acute de energie.
Mişcarea a fost declanşată de îngrijorarea germană că Rusia ar putea tăia livrările, deoarece Europa respinge eforturile Moscovei de a forţa plata importurilor de gaze în ruble.
Oficialii ruşi au declarat marţi că Moscova nu va „furniza gaz gratuit” Europei, la o zi după ce ţările G7 au respins în unanimitate directiva preşedintelui Vladimir Putin care cere plata în ruble.
În timpul fazei de avertizare timpurie – prima dintre cele trei etape ale răspunsului de urgenţă al Germaniei – o echipă de criză de la Ministerul Economiei, autoritatea de reglementare, şi din sectorul privat vor monitoriza importurile şi stocarea.
În cazul în care livrările sunt insuficiente şi încercările de a reduce consumul nu funcţionează, guvernul ar tăia anumite părţi ale industriei germane din reţea şi ar acorda un tratament preferenţial gospodăriilor.
Volker Wieland, profesor de economie la Universitatea din Frankfurt, a avertizat miercuri că o oprire a aprovizionării cu energie a Rusiei ar crea un risc „substanţial” de recesiune şi ar creşte periculos de mult rata inflaţiei în cea mai mare economie a Europei.
Chiar şi fără întreruperi în aprovizionarea cu gaze ruseşti, rata inflaţiei din Germania ar putea ajunge la 6,1% în acest an, au spus economiştii care consiliază guvernul german. În cazul în care importurile de energie din Rusia ar fi întrerupte, acestea ar creşte între 7,5% şi 9%, potrivit consiliului.
UE şi-a stabilit obiectivul de a umple spaţiile de stocare a gazelor la 80% din capacitate până la sfârşitul lunii septembrie, pentru a asigura aprovizionarea membrilor până la iarnă. Instalaţiile de stocare a gazelor din Germania sunt în prezent pline cu aproximativ 26,5%, după ce la începutul acestei luni au atins un minim de patru ani de 24,6%, potrivit Gas Infrastructure Europe.
Habeck a subliniat că deocamdată rezervele de gaze din Rusia au curs normal.
Cu toate acestea, pe măsură ce Germania încearcă să renunţe la gazul rusesc, cota de piaţă a importurilor germane din Rusia a scăzut de la o medie de 55% în ultimii ani la 40% în ultimele săptămâni.
Săptămâna trecută, Germania a dezvăluit obiective de a-şi reduce rapid dependenţa de energia rusă, propunându-şi să se îndepărteze de gazul ţării până la jumătatea anului 2024 şi să devină „practic independentă” de petrolul rusesc până la sfârşitul acestui an.
Preţul gazului în Europa a crescut cu 8%, până la 114,45 EUR per megawat oră, la tranzacţionarea anticipată de miercuri.
Principalul furnizor de gaz al Rusiei, Gazprom, şi banca centrală a ţării urmează ca joi să raporteze lui Putin un mecanism de implementare a schimbării monedei de plată a gazului în ruble.
Unii politicieni ruşi au sugerat că termenul limită pentru schimbarea monedei de plată ar putea veni încă de la sfârşitul acestei luni, deşi Kremlinul nu a declarat oficial când va intra în vigoare această schimbare.
Tot miercuri, prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat că ţara sa intenţionează să oprească importurile de petrol rusesc până la sfârşitul acestui an şi să pună capăt importurilor de cărbune până la sfârşitul lunii mai, ca parte a eforturilor de a renunţa complet la sursele de energie ruseşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro