De ce?

Deşi oferta salarială a companiilor particulare este mult mai tentantă, fiind adesea şi de două ori mai mare faţă de aceea din administraţia publică, siguranţa locului de muncă este atributul exclusiv al job-urilor de la stat. Statul nu angajează de probă, nu te dă afară şi nu te plăteşte după trei luni, statul nu dă faliment, statul nu schimbă numele angajatorului din şase în şase luni ca să nu fie forţat să îţi acorde ajutor de şomaj.

Paradoxal, statisticile de data recentă arată că bugetarii au, în medie, salarii mai mari decât angajaţii din mediul privat, ba chiar, din 2007 încoace, salariile celor de la stat ar fi crescut cu 24%. Statistica nu surprinde faptul că la stat sunt două categorii de functionari: unii foarte bine plătiţi (miniştrii, demnitarii, conducătorii instituţiilor sau companiilor cu capital majoritar de stat) şi funcţionarii de execuţie, plătiţi sub media salarială a particularilor. O altă statistică relevă că salariile bugetarilor români consumă anual 7% din PIB, la fel ca în Cehia şi Slovacia, comparativ cu Danemarca, unde Guvernul plăteşte anual 17% din produsul intern brut pentru remuneraţiile bugetarilor.

Explicaţia e simplă: la stat există un nivel minim de salarizare pe palierul funcţiilor de execuţie, unde un angajat cu 20 de ani vechime în muncă şi cu grad profesional I, de consilier superior, nu primeşte o plată mai mare de 2.500- 3.000 de lei cu tot cu sporuri, dar şi nivelul maxim al înalţilor functionari, demnitarilor şi aleşilor cu funcţii de conducere care ajung la venituri şi de 2.000 – 3.000 euro pe lună, depăşind lejer salariul preşedintelui ţării sau venitul lunar net al unui conducător de multinaţională.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro