O întâmplare recentă m-a făcut să îmi dau seama de un lucru aparent banal: am ajuns să folosesc Google de câteva sute de ori pe zi, de cele mai multe ori fără să-mi dau seama. Actualizând unul dintre browserele pe care le folosesc, am primit următorul mesaj: „Choose the default search engine to use in the address bar and search bar“ („Alege motorul preferat de căutare“ - n.red.). Am selectat Google, desigur, încercând în acelaşi timp să-mi amintesc cum arăta internetul înainte de sistemul dezvoltat de Page şi Brin.

Primul birou al companiei era format din cele două camere de cămin în care locuiau cei doi la Stanford. Numele de „BackRub”, folosit ca primă variantă de lucru pentru motorul de căutare, nu a fost utilizat prea mult timp, aşa că s-au gândit că „googol” sau numărul unu urmat de 100 de zero-uri după el ar reflecta mai bine baza de date pe care încercau să o pună la dispoziţie. Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englezesc pus în circulaţie de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul uriaş format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri.

Primul server Google creat vreodată a fost construit într-un loc personalizat făcut din piese de Lego şi găzduit în campusul Universităţii Stanford. La început, era doar google.standford.edu, dar domeniul Google.com a fost înregistrat pe 15 septembrie 1997. Cam în aceeaşi perioadă în care s-au mutat într-un garaj, Brin şi Page au primit o finanţare de 100.000 de dolari de la fondatorul companiei americane Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim. Cu banii în mână, cei doi au transformat garajul în care îşi desfăşurau activitatea în sediu central, în septembrie 1998.

La sfârşitul anului 2007, motorul Google a fost cotat drept cea mai puternică marcă globală, după criteriul valorii în miliarde de dolari dar şi după modul de percepţie al utilizatorilor, următoarele locuri fiind ocupate de companiile General Electric, Microsoft, Coca-Cola, China Mobile, IBM, Apple, McDonald’s, Nokia şi Marlboro. De asemenea, conform unui sondaj realizat de compania Harris Interactive, Google a fost declarată, la sfârşitul lui 2007, ca fiind compania americană cu cea mai bună reputaţie, mai ales datorită modului în care îşi tratează angajaţii.

În luna octombrie 2015, Google Inc a format un nou conglomerat, Alphabet Inc, care a încorporat unităţile tot mai diversificate de afaceri şi de investiţii, ce aduceau totuşi mai puţin profit imediat decât motorul de căutare pe internet. La momentul respectiv, Larry Page, cofondatorul şi directorul general al Google, a anunţat că Alphabet este o „colecţie de companii“, în care Google este cea mai mare dintre ele.

Redefinirea ideii de video

Timp de 11 ani, Google a rămas în topul celor mai puternice branduri; achiziţiile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, precum Applied Semantics, Android, DoubleClick, Motorola sau Nest au transformat Google într-un lider mondial al inovaţiei şi dezvoltării tehnologice. Una dintre cele mai importante achiziţii rămâne însă cea din 2006, atunci când compania condusă de Page şi Brin a plătit 1,6 miliarde de dolari pentru YouTube.

Domeniul youtube.com a fost activat de Valentine’s Day, în 2005, dar primul video nu a fost descărcat până pe data de 23 aprilie a aceluiaşi an. Filmul l-a avut ca subiect pe unul dintre cofondatorii site-ului, Jawed Karim, la grădina zoologică din San Diego, fiind intitulat Me at the zoo. Lumea divertismentului este plină de staruri care au ajuns celebre după ce au fost remarcate pe YouTube, iar cântăreţul Justin Bieber este probabil cel mai bun exemplu, acesta începând să posteze clipuri cu el însuşi pe acest site la vârsta de 12 ani. Un agent de talente i-a văzut clipurile şi l-a ajutat să obţină un contract de înregistrare.

Astăzi, peste 600 de ore de conţinut video sunt urcate pe YouTube în fiecare minut, iar 8 miliarde de ore sunt urmărite lunar. Există peste 1 miliard de utilizatori unici pe site în fiecare lună, care provin din peste 140 de ţări.

Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţie creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.

În 2016, Google a anunţat şi lansarea YouTube Go, o aplicaţie menită să facă mai accesibil conţinutul celebrului serviciu de video sharing, permiţând vizionarea clipurilor YouTube chiar şi în lipsa unei conexiuni active la internet.

Dincolo de contribuţia companiei la dezvoltarea tehnologică, gigantul creat de Larry Page şi Sergey Brin a avut parte însă şi de numeroase momente controversate de-a lungul celor 20 de ani de existenţă. Unul dintre acestea s-a numit „experimentul Google Glass”.

Încă de la lansarea din 2012, Google Glass a avut o mare problemă: cei care purtau dispozitivul arătau cel puţin ciudat. În scurt timp, cei mai mari contestatari ai Glass au devenit chiar posesorii produsului. Mulţi dintre cei care au plătit 1.500 de dolari s-au arătat dezamăgiţi, aşteptările lor fiind peste ceea ce puteau ochelarii hi-tech să facă. „Am descoperit că nu erau foarte utili“, spune James Katz, director de studii al Massachussettes Institute of Technology. „Mai mult, aveam impresia că cei din jur erau deranjaţi atunci când purtam ochelarii.“ Unul dintre cei care nu au dat mari şanse produsului a fost Phil Schiller, şeful departamentului de marketing de la Apple. Într-un email din 2012, acesta scria: „Nu pot să cred că cineva normal va purta vreodată aşa ceva“.

O altă explicaţie pentru eşecul Google Glass pare să fie faptul că multe companii nu au văzut beneficii în dezvoltarea de software pentru ochelarii inteligenţi. Twitter, spre exemplu, a renunţat la aplicaţia proprie în luna octombrie. Conform celor de la Reuters, 9 din 16 companii de software contactate au spus că au oprit dezvoltarea pentru că nimeni nu cumpăra produsul celor de la Google. Mai mulţi designeri au încercat să promoveze Glass ca un produs fashion, la fel ca Apple Watch, însă acest lucru era greu de făcut când costul iniţial se ridica la 1.500 de dolari.

Un alt moment dificil pentru companie a venit chiar anul acesta: Alphabet, compania mamă a Google, a primit în luna iulie o amendă record de 5 miliarde de dolari din partea Uniunii Europene, din cauza unui posibil abuz de poziţie dominantă pe sectorul sistemul de operare Android. Autoritatea de Concurenţă a Uniunii Europene a verificat posibilitatea unui abuz de poziţie dominantă din partea Google prin sistemul său de operare - Android, care este folosit de peste 80% din smartphone-urile din întreaga lume. Concurenţa acuză Google că şi-ar fi promovat propriile aplicaţii şi servicii mobile, în mod special motorul său de căutare. Telefoanele Android vin la pachet cu aplicaţii Google preinstalate, incluzând aplicaţia Search. Concurenţa s-a plâns de faptul că Google se foloseşte de acest avantaj pentru a domina piaţa şi că foloseşte datele utilizatorilor pentru crearea de noi strategii de advertising.

Un lucru pe care puţini dintre noi îl realizează este asocierea dintre Google şi sistemul politic (fără să mă refer aici la alegeri sau alte tipuri de campanii electorale). Un material publicat însă de Wall Street Journal în 2015 a stârnit numeroase controverse pe acest subiect.

Google şi agenţii de lobby

În mai 2012, şcoala de avocatură de la Universitatea George Mason a găzduit un forum despre competiţia dintre motoarele de căutare de pe Internet. Majoritatea actorilor principali de pe piaţă au fost prezenţi, inclusiv membri ai agenţiilor de reglementare şi personalităţi din interiorul Congresului. Ceea ce oaspeţii nu au ştiut, însă, a fost că întâlnirea fusese pregătită de către Google, companie care la acel moment se afla în atenţia autorităţilor datorită unor acuzaţii de monopol aduse celebrului motor de căutare.

În săptămânile premergătoare evenimentului, oficiali ai Google veniseră cu mai multe sugestii referitoare la vorbitori în timpul conferinţei, trimiţând liste cu membri ai Congresului, seniori de la Departamentul de Justiţie şi de la procuratură. „Dacă nu aţi trimis încă invitaţiile, vă rugăm să consultaţi listele ataşate, care conţin informaţii la zi“, îi scria Yang Zhang, asistent legal în cadrul Google lui Henry Butler, director executiv al şcolii de drept. „Dacă aţi trimis deja invitaţiile, este totuşi posibil să mai adăugăm câteva?“ Butler a răspuns prompt: „Ne ocupăm noi de asta!“ Informaţiile din schimbul de mailuri au fost obţinute de către Washington Post printr-o cerere publică de eliberare a transcriptelor.

În timpul conferinţei, lideri în domeniul tehnologiei şi experţi în legea monopolului au respins ideea că guvernul ar trebui să ia măsuri împotriva Google, argumentându-şi părerea în faţa acelor oameni care ar fi urmat să dicteze sancţiunile. Compania a mai organizat încă două conferinţe similare în perioada de 18 luni în care a fost sub investigaţie, modelând astfel percepţia publică pentru ca, la final, să se considere că nu este nevoie de acţiuni legale împotriva sa.

Toată această poveste, relatată de cei de la Washington Post, ilustrează perfect modul în care Google, fără a fi investit iniţial sume considerabile în lobby, a ajuns de-a lungul timpului să cunoască perfect modul de operare în Washington-ul zilelor noastre. Acest mod de operare înseamnă că tradiţia lobby-ului este astăzi concurată de un alt sistem, mai puţin vizibil, de influenţare a factorilor de decizie.

Noile forme de influenţare a opiniei publice sau a factorilor de decizie includ finanţarea cercetărilor de la universităţi, a think tank-urilor, susţinerea financiară a unor grupuri de advocacy de-a lungul spectrului politic şi chiar a unor coaliţii de afaceri în folosul interesului public. Ascensiunea Google la rangul de jucător important în Washington arată shimbările evidente în filosofia companiei.

În urmă cu nouă ani, Google ignora complet sistemul „pay-to-play“ de la Washington, investind sume modeste într-o singură persoană desemnată să apere interesele companiei. De atunci însă, compania a ajuns între cei mai agresivi participanţi la jocurile de culise, plasându-se doar în spatele General Electric în 2012 (din punctul de vedere al sumelor investite).

Google finanţează aproape 140 de organizaţii comerciale şi de advocacy, fără a dezvălui însă valoarea donaţiilor. Datele, publicate pe site-ul Statista.com, arată că numărul este aproape dublu faţă de cel de acum patru ani. Intensificarea activităţii de lobby este corelată cu ambiţiile de dezvoltare ale companiei, în condiţiile în care gigantul IT trebuie să respingă tot mai multe atacuri ale rivalilor.

Compania a dezvoltat de asemenea noi metode de a influenţa factorii de decizie, reprezentanţii acesteia fiind deschişi dialogului cu creatorii de legi din ambele partide şi oferind sesiuni de training pentru cei care lucrează în Capitol Hill despre cum se folosesc produsele Google şi cum pot acestea aduce mai multe voturi. Tineri profesionişti plătiţi de companie populează think tank-uri şi organizaţii de lucru, promovând interesele acesteia.

Google: verb

Aşa arată pagina Oxford dedicată cuvântului care a trecut de pe ecranul calculatorului în vocabularul de zi cu zi al multora dintre noi. În ultimii ani, Google a investit tot mai mult în sectoare străine de activitatea de bază, de IT, publicitate online şi servicii pe internet. Fondul de capital de risc al grupului, Google Ventures, a investit deja în mai multe companii din domeniul sănătăţii. Printr-o divizie de cercetare, compania este implicată şi în dezvoltarea de ochelari computerizaţi şi sisteme de navigaţie autonomă pentru automobile.

Cu alte cuvinte, Google este şi va rămâne parte integrantă a internetului, dovedind de-a lungul anilor că se poate adapta la cerinţele tot mai mari ale utilizatorilor.