GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Cum văd băncile şansele de creştere a creditării în toamnă
Volumul creditului neguvernamental s-a micşorat în prima jumătate a anului cu 2,8% (variaţie reală faţă de sfârşitul anului 2012). Conform celui mai recent sondaj al BNR privind creditarea, cererea de credite a scăzut semnificativ în al doilea trimestru în cazul creditelor destinate achiziţiei de locuinţe şi terenuri, dar a înregistrat o creştere în segmentul creditului de consum, în special datorită evoluţiei pozitive a cererii pentru cardurile de credit.
Pe termen scurt (trimestrul al treilea), băncile preconizează revenirea în teritoriu pozitiv a cererii de credite imobiliare şi stabilizarea cererii de credite de consum, în paralel cu "o reducere marginală" a cererii de credit din partea companiilor nefinanciare, cu excepţia creditelor pe termen scurt pentru companiile mari.
În ceea ce priveşte dobânzile, ultimele date ale BNR arată că rata medie a dobânzii la creditele noi a coborât în luna iunie atât în segmentul populaţiei (-0,20%, până la 11,64%), cât şi în cel al societăţilor nefinanciare (-0,25%, până la 9,21%). La rândul său, randamentul mediu al depozitelor noi la termen s-a redus în cazul populaţiei (-0,22%, până la 4,92%), dar s-a majorat în cel al societăţilor nefinanciare (+0,18%, până la 4,04%).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro