Greblă, despre PUZ Zone protejate: Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca nişte acte
„Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca nişte acte administrative”, spune prefectul Toni Greblă despre disputa cu Nicuşor Dan referitoare PUZ Zone Protejate. El afirmă că miercuri va exista o întâlnire pe acest subuiext cu primarul general al Capitalei.
„În sfârşit, primarul general a trecut la un comportament, la o atitudine mai normală şi anume ne-a invitat la o discuţie, la o analiză, pe mai mulţi responsabili în domeniu, pentru că nu eu sunt singurul care are responsabilităţi în acest domeniu. Este vorba şi de ministrul Dezvoltării şi de consilierul de cultură şi culte de la Preşedinţie, este invitat rectorul Universităţii de Arhitectură, preşedintele Ordinului Arhitecţilor şi România, astfel încât sperăm să elucidăm acest aspect, există zone protejate în Bucureşti, cele 86 care se zice că ar fi fost adoptate în anul 2000? Discuţia în acel moment se încheie. Sau nu există şi atunci atacăm în instanţă.
Când ne convine, când nu ne convine un PUZ, unele sunt bune din punctul de vedere al primarului, altele nu sunt bune. O astfel de atitudine discreţionară nu face bine, dacă ele există şi au fost adoptate de CGMB. Până vor fi adoptate altele în locul lor ele rămân în vigoare. Dar, cel care le-a redescoperit acum este primarul General, care în toamna acestui an, prin octombrie, a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice legalitatea adoptării PUZ-ului din Bulevardul Primăverii nr 1, având dubii că acesta a fost adoptat legal. În verificări, Inspectoratul a cerut Primăriei documentele originale, planşele desenate, scrise, şi regulamentul de aprobare, adoptate în şedinţa în anul 2000 sau care ar fi trebuit să fie adoptate în şedinţa din decembrie 2000 a Consiliului Municipal. Spre surpriza tuturor, primăria Municipiului a comunicat că acele documente nu se găsesc în arhiva instituţiei şi de aici a început suspiciunea că ele nu ar exista”, spune Toni Greblă.
El precizează că primarul general refuză să arate acele documente.
„Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca nişte acte administrative. Nu mi-ar fi trecut prin cap să verific legalitatea adoptării unor acte în anul 2000, deci acum 23 de ani, dacă Primarul General însuşi nu ar fi solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice legalitatea adoptării acelui PUZ, acel puz probabil făcând probabil parte din categoria PUZ-urilor care nu îi plac domnului primar general, pentru că există alte PUZ-uri care îi plac.
Când am auzit şi eu, am crezut că nu poate fi posibil însă primăria ne-a răspuns că nu se găsesc acele documente în arhiva primăriei şi atunci trebuie elucidat acest aspect. Nici eu nu am crezut posibil, dar aparenţa ne duce cu gândul că ceva s-a întâmplat în anul 2000 şi că nu e tocmai foarte curat acest subiect. (...) Aş putea să sesizez, ca orice cetăţean, dar mai ales pe funcţia pe care sunt, am şi obligaţia, dacă aflu că s-a comis o infracţiune, să sesizez organele de urmărire penală, dar deocamdată nu ştiu pe ce să sesizez deoarece primarul general refuză fie să ne arate acele documente să le examinăm şi atunci totul este în regulă, fie să ne spună, nu există şi au apăprut prin primărie nu se ştie prin ce împrejurări. Dar până când nu vom elucida acest aspect, nu pot să iau o decizie, nici într-un fel nici în altul”, încheie Greblă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro