Grecia: Ratarea plăţii către FMI ar putea să nu fie considerată default al datoriilor
Grecia trebuie să plătească FMI 1,5 miliarde euro la sfârşitul lunii iunie, dar chiar dacă nu va face acest lucru agenţiile de rating ar putea considera că ţara nu se află în incapacitate de plată, dacă autorităţile vor anunţa că îşi vor onora toate obligaţiile financiare către creditorii privaţi.
"Tratarea diferită a unor creditori care deţin acelaşi tip de obligaţiuni poate ridica probleme legale, dar va împiedica ca Grecia să fie considerată în default de unele agenţii de evaluare financiară, precum Standard&Poor’s, care iau în considerare doar riscul de default al datoriilor către creditorii privaţi”, a explicat Tom Elliott, specialist în investiţii financiare la deVere Group, relatează MarketWatch.
Grecia trebuie să plătească FMI 1,54 miliarde de euro pe 30 iunie.
Un reprezentant al Standard & Poor’s a confirmat că ratarea plăţii datoriei către FMI nu va declanşa retrogradarea ratingului Greciei la nivelul "default selectiv".
La începutul acestei luni S&P a retrogradat cu o treaptă calificativul Greciei pentru datoriile pe termen lung, aflat deja în categoria junk, nerecomandată investiţiilor, de la nivelul CCC+ la CCC, considerând că statul elen poate intra în default-ul datoriilor către creditorii privaţi în următoarele 12 luni, dacă autorităţile nu vor ajunge la un acord cu creditorii instituţionali.
În martie 2012, creditorii privaţi ai Greciei au acceptat reevaluarea obligaţiunilor (haircut), acceptând un schimb între obligaţiunile deţinute cu unele noi, cu dobânzi mai scăzute şi perioade mai lungi de maturitate. Pierderile generate de noile obligaţiuni s-au ridicat la aproximativ 50%.
Investitorii în obligaţiuni elene au fost optimişti luni că acordul cu creditorii instituţionali va avea loc în curând, astfel încât randamentul titlurilor pe termen de 10 ani a scăzut cu 1,32 puncte procentuale, la 11,284%, înregistrând cel mai amplu declin după 3 februarie, potrivit datelor Tradeweb.
Potrivit criteriilor S&P, în 2012 Grecia a intrat de două ori în default.
Luni seara a avut loc la Bruxelles un summit extraordinar pe tema datoriei Greciei al şefilor de stat şi de guvern din zona euro, la finalul căruia şeful Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a salutat noile propuneri ale Atenei, apreciind că "reprezintă un progres major".
Potrivit lui Juncker, un acord între Grecia şi creditorii săi. BCE, UE şi FMI, va fi semnat, cel mai probabil, în cursul acestei săptămâni.
La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a declarat că e nevoie de "o muncă în regim intensiv", deoarece timpul este "foarte scurt".
Merkel a evitat să se pronunţe asupra unei eventuale restructurări a datoriei Greciei, în schimb şi-a exprimat dorinţa ca ţara să rămână în zona euro.
Potrivit preşedintelui francez François Hollande, bazele unui acord între Grecia şi creditorii săi au fost reunite luni seara.
În lipsa unui acord cu creditorii, Grecia nu poate primi restul de 7,2 miliarde de euro din programul de 240 de miliarde de dolari care se încheie pe 30 iunie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro