Gura păcătosului "nem tudom" grăieşte
Preşedintele parlamentului ungar, Kover Laszlo, revenit în România ca să-l susţină în cursa pentru primăria Odorheiului Secuiesc pe amicul său Szasz Jeno, şeful PCM, a deplâns "atenţia nemeritată" de care a avut parte în mediile politice româneşti.
Bucuroşi că au găsit un teren unde să-şi exercite retorica nefolosită în propria campanie electorală, cei din USL şi PDL s-au întrecut într-adevăr în declaraţii fără niciun efect asupra lui Kover, dar menite să impresioneze publicul şi UDMR: Vasile Blaga şi Roberta Anastase au cerut amânarea vizitei, iar Victor Ponta şi Ioan Rus au ameninţat cu declararea lui Kover persona non grata. La sfârşitul campaniei electorale, premierul Ponta le-a mulţumit miniştrilor şi prefectului de Harghita pentru "modul ferm, dar, în acelaşi timp, extrem de raţional în care am gestionat provocarea construită de către preşedintele Parlamentului maghiar exact în perioadă de campanie electorală. A fost evident o provocare şi cred că reacţia autorităţilor române a fost fermă, dar, în acelaşi timp, a fost extrem de responsabilă şi raţională, pentru că ideea era tocmai să nu răspundem la provocare şi să escaladăm un posibil conflict".
Fanii USL au acuzat, cu indignare patriotică, neintervenţia preşedintelui Băsescu, care a tăcut pe tot parcursul incidentului, ferindu-se să se implice. La mitingul de vineri de încheiere a campaniei electorale, probabil din acelaşi patriotism indignat, fanii USL au ciuntit tocmai imnul naţional, sărind precum Marcel Pavel peste partea cu "Triumfător în lupte, un nume de Traian".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro