Guvernul american se pregăteşte să lovească Google cu un proces pentru practici anticoncurenţiale
Departamentul de Justiţie din SUA se pregăteşte să declanşeze un proces pentru practici anticoncurenţiale împotriva Google pentru că ar fi încălcat legea, utilizându-şi puterea de piaţă pentru a rămâne lideri, conform unor surse citate de Reuters.
În cadrul procesului, Departamentul de Justiţie ar urma să acuze Google că a încălcat legea prin modul în care a tratat competitorii din piaţa motoarelor de căutare, dar şi din piaţa de advertising. Acuzaţiile arată că Google ar fi încercat să dezavantajeze competitorii pentru a rămâne principalul motor de căutare şi pentru a vinde cât mai multe reclame prin propriile canale.
Google, a cărui motor de căutare este atât de cunoscut încât acest nume a devenit verb, a înregistrat venituri de 162 miliarde dolari în 2019, depăşint PIB-ul Ungariei.
Procesul ar putea fi anunţat chiar astăzi, iar momentul ar putea fi considerat un gest politic înaintea alegerilor prezidenţiale din data de 3 noiembrie, în contextul în care Donald Trump le-a promis alegătorilor că va trage la răspundere anumite companii care utilizează practici anticoncurenţiale.
Un proces federal ar marca un moment rar de înţelegere între administraţia Donald Trump şi arpia progresistă a Democraţilor. Senatoarea americană Elizabeth Warren a scris pe Twitter în data de 10 septembrie că aşteaptă „acţiuni rapide şi agresive” în ceea ce priveşte separarea marilor companii de tehnologie în mai multe firme.
Această acţiune legală ar veni la mai bine de un an după ce Departamentul de Justiţie şi Comisia Federală de Comerţ au lansat investigaţii pe teme de concurenţă în patru mari companii de tehnologie: Amazon, Apple, Facebook şi Google.
În 2019, Uniunea Europeană a amendat Google cu 1,7 miliarde de dolari pentru că nu le-a permis website-urilor să utilizeze competitori de-ai Google atunci când vor să plaseze reclame; în 2017, UE a aplicat o amendă de 2,6 miliarde dolari pentru că Google favoriza propriul business de shopping în rezultatele căutărilor; în 2018, UE a amendat Google cu 4,9 miliarde dolari pentru că nu permite intrarea altor competitori pe sistemul de operare Android.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro