Guvernul lichidează patru universităţi private şi 135 programe de studii. Care sunt instituţiile ce nu mai pot organiza examen de admitere
Patru universităţi particulare acreditate vor fi lichidate, alte trei astfel de universităţi vor fi monitorizate şi 135 specializări/programe de studiu vor fi desfiinţate, în baza unei hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri a Guvernului.
În urma acestei operaţiuni, din totalul de 37 de universităţi particulare acreditate, 4 universităţi vor avea toate programele intrate în lichidare, iar 3 universităţi vor fi monitorizate.
Conform informaţiilor obţinute de MEDIAFAX, instituţii de învăţământ superior cu toate programele intrate în lichidare în anul universotar 2014-2015 sunt Institutul Teologic Româno-Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara.
Instituţii de învăţământ superior monitorizate în anul universitar 2014-2015 de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Ministerul Educaţiei sunt Universitatea Bioterra din Bucureşti, Universitarea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti şi Universitatea Apollonia din Iaşi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro