H&M deschide un nou magazin şi ajunge la 46 de spaţii în România. Vezi unde şi cum arată
Craiova aduce pe hartă al 46-lea magazin din România al grupului H&M, după ce săptămâna aceasta, joi, va fi inaugurat al doilea spaţiu din oraşul Craiova, amplasat în incinta Mercur Center.
Noua unitate de vânzare are peste 1.700 mp, cu de colecţii de haine şi accesorii pentru întreaga familie. Unitatea din Craiova este a patra deschisă de retailerul de modă suedez în decursul anului 2016.
Pentru ziua deschiderii, H&M a pregătit surprize vizitatorilor, între care se numără reducerile de 20% acordate pentru cumpărăturile de peste 150 de lei. De asemenea, primii 50 de vizitatori ai magazinului din data de 9 iunie vor primi câte un card de cumpărături în valoare de 50 de lei.
“La trei ani de la inaugurarea primei unităţi din Craiova, ne consolidăm prezenţa la nivel local şi marcăm începutul sezonului de vară cu un nou magazin”, a declarat Mihai Duică, lease manager în cadrul H&M România.
Magazinul H&M din cadrul Mercur Center îşi deschide porţile pe data de 9 iunie, de la orele 11:00. Începând din data de 10 iunie, magazinul va fi deschis publicului în fiecare zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, în intervalul orar 10:00 – 22:00.
H & M Hennes & Mauritz AB (publ) a fost fondată în Suedia în 1947 şi este cotată la NASDAQ OMX Stockholm. Conceptul de afaceri al companiei este de a oferi modă şi calitate la cel mai bun preţ. Pe lângă H&M, grupul include mărcile COS, Monki, Weekday şi Cheap Monday, & Other Stories, precum şi H&M Home. Grupul H&M deţine aproximativ 3.900 de magazine în 61 de pieţe, inclusiv pieţele de franciză. În 2015, vânzările grupului s-au ridicat la 210 milioane SEK (inclusiv TVA) şi numărul de angajaţi a depăşit 148.000.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro