Harta beţivilor lumii: pe ce loc suntem?

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 13 mai 2014 895 afişări

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat un raport privind consumul de alcool în lume.

Harta beţivilor lumii: pe ce loc suntem?

România ocupă locul 5 în clasamentul publicat de OMS, în urma Belarus, a Republicii Moldova, Lituaniei şi Rusiei. Consumul mediu de alcool pe cap de locuitor a fost de 14,4 litri. Datele sunt valabile pentru anul 2010, relatează The Independent.

În România, 50% din alcoolul consumat este sub formă de bere, 29% vin şi 21% băuturi spirtoase. Bărbaţii au consumat în medie 30,7 litri de alcool pur, iar femeile 10,9 litri. Raportul mai arată şi că 7,5% din populaţie a avut, în 2010, cel puţin un episod de consum intens de alcool. Studiul subliniază faptul că românii trăiesc cu cinci ani mai puţin datorită alcoolului, încadrându-se în categoria de maxim risc din acest punct de vedere.

Europa este continentul cu cei mai mulţi băutori, ocupând în înregime primele zece locuri ale clasamentului. Belarus ocupă primul loc, cu o medie de 17,5 litri pe cap de locuitor. Media globală este de 6,2 litri de alcool pur pe an, iar continentul cu cel mai puţin alcool consumat este Africa. Având însă în vedere că doar 38% din populaţia planetei consumă alcool, rezultă o medie anuală globală de 17 litri de alcool pur.

Studiul oferă date pentru cele 194 de state membre OMS, urmărind deasemenea modul în care autorităţile se implică în combaterea consumului excesiv de alcool.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/harta-betivilor-lumii-pe-ce-loc-suntem-12623042
12623042
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.