Hidroelectrica a vândut electricitate de 11 milioane de euro pe bursa de energie
Hidroelectrica a încheiat pe bursa de energie 12 contracte pentru furnizarea de electricitate către şapte companii, valoarea totală ridicându-se la 50 milioane lei (aproximativ 11 milioane euro), a anunţat producătorul.
Energia, totalizând 270.970 MWh, urmează să fie livrată în vârful aferent perioadei iulie 2014 - decembrie 2016.
Compania a încheiat 4 contracte cu Entrex Services, 3 contracte cu Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi cate un contract cu Tinmar, Transformer Energy Supply, C-Gaz & Energy Distribuţie, Enel Energie şi GEN-I Bucharest.
Preţul pachetelor de vârf a depăşit valoarea de 200 de Lei/MWh, energia de vârf cu livrare în anul 2015 s-a vândut la un preţ de 205,43 Lei/MWh, iar preţul mediu obţinut pentru energia cu livrare în trimestrul 3 anul 2014 a fost de 202,89 Lei/MWh, precizează Hidroelectrica.
Totodată, Enel va primi energie cu livrare în bandă pentru anul calendaristic 2016 la preţul de 180,5 Lei/MWh, peste media de 176,3 Lei/MWh aferentă tranzacţiilor de acest tip realizate pentru anul 2015, ceea ce, potrivit Hidroelectrica, arată o tendinţă de scumpire a electricităţii care va fi livrată în anii menţionaţi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro