Hotelurile din Bucureşti au ȋnregistrat cea mai mare creştere a numărului de ȋnnoptari din ECE, de peste 10% pe an
Piaţa hotelieră din Europa Centrală şi de Est (ECE) ȋnregistrează o evoluţie pozitivă, toţi indicatorii de performanţă având valori mai mari faţă de anul precedent. Bucureştiul se remarcă printr-o creştere medie a numărului de ȋnnoptari, de 10,1% pe an ȋn intervalul 2013 – 2017, cea mai mare din regiune, potrivit raportului CEE Hospitality Snapshot 2018, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield.
Astfel, ca dinamică, Bucureştiul depăşeşte principalele capitale din ECE, şi anume Viena, Praga, Budapesta, Varsovia, Bratislava şi Sofia, creând bazele unei dezvoltări sustenabile a capacităţii de cazare. Totuşi, cu un număr de 3,2 milioane de ȋnnoptari ȋn 2017, Bucureştiul se află ȋncă la o distanţă considerabilă de Praga (18 milioane de ȋnnoptări), Viena (15 milioane), Budapesta (10 milioane) şi Varşovia (6 milioane), depăşind doar Bratislava (2,7 milioane) şi Sofia (2 milioane).
Tarifele medii ale hotelurilor din Bucureşti au fost pe parcursul anului 2017 de 78,1 euro/ noapte, fiind mai mari decât în Sofia (76,1 euro/ noapte), Varşovia (75,4 euro/ noapte) şi Bratislava (63,6 euro/ noapte), dar sub nivelul celor din Viena (96,9 euro/ noapte), Praga (87,5 euro/ noapte) şi Budapesta (84,3 euro/ noapte), potrivit datelor firmei de cercetare STR Global, specializată ȋn industria hotelieră, citate de Cushman & Wakefield.
Ajustând tariful mediu cu gradul de ocupare (calculat de STR la 73,6% pentru Bucureşti ȋn 2017), reiese că hotelierii din Bucureşti au ȋncasat anul trecut, ȋn medie, câte 57,5 euro/ noapte pentru fiecare cameră disponibilă, ȋn creştere cu 6,4% faţă de anul precedent, indicator (RevPAR) care a continuat să crească şi ȋn prima jumătate a acestui an, cu 4,7%, la 60,2 euro/ noapte.
Rezultatele pozitive ȋnregistrate de hotelurile din regiune au atras ȋn ultimii ani atât atenţia dezvoltatorilor, cât şi a investitorilor aflaţi ȋn căutare de randamente mai mari comparativ cu pieţele vestice. În timp ce ȋn centrul unor oraşe precum Praga, Budapesta sau Viena sunt ȋn prezent mai dificil de găsit terenuri sau clădiri care pot fi reconvertite ȋn hoteluri, ȋn oraşe precum Varşovia, Bucureşti sau Sofia capacitatea de cazare va continua să crească ȋn următorii ani, cu un ritm mediu anual cuprins ȋntre 3,9% (ȋn Bucureşti) şi 8,5% ȋn Varşovia.
În Bucureşti, pentru următorii ani sunt programate spre deschidere mai multe hoteluri ce vor fi afiliate unor lanţuri internaţionale, amintind aici Courtyard by Marriott, Ibis Styles, Hotel Indigo, Corinthia, Moxy by Marriott sau Autograph Collection.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro