Iarna a venit deja pentru piaţa de energie din Europa: Preţurile la începutul lunii octombrie sunt deja la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu

Autor: Alex Ciutacu Postat la 01 octombrie 2018 86 afişări

Lovitură pentru europeni: Preţurile de pe piaţa de energie înregistrează cel mai scump octombrie din ultimii zece ani. Gospodăriile şi clienţii industriali vor plăti factura

Iarna a venit deja pentru piaţa de energie din Europa: Preţurile la începutul lunii octombrie sunt deja la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu

Deşi consumatorii europeni nu ştiu încă, urmează să resimtă în facturi trecerea spre energii mai „curate”.

Venirea lunii octombrie markează prima zi de iarnă în lumea tranzacţionării cu gaz natural. Ce este însă diferit anul acesta este că preţurile pentru luna octombrie sunt deja la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, potrivit Bloomberg.

Aceste creşteri de preţuri vor fi resimţite atât de consumatorul din gospodărie cât şi de consumatorii industriali, nivelul lor fiind deja contestat de politicieni din Londra şi din Berlin.

Creşterea a fost impulsionată de deciziile organelor de reglementare din Europa, care încearcă să crească amenzile aplicate pentru arderea de cărbune, exact în acelaşi timp în care China încearcă să folosească mai multă energie regenerabilă pentru a scădea nivelul de poluare.

Asta înseamnă că generatoarele cu ardere pe bază de gaz, importatorii asiatici de gaz lichefiat şi facilităţile de stocare din Europa încă se refac după iarna grea a anului trecut şi concurează toate pentru aceleaşi rezerve.

„Producţia de gaz este sufocată, cee ace rezultă într-o creştere masivă a preţurilor la energie în Europa, care nu este resimţită la fel de grav nicăieri în lume”, spune Nick Stansbury, strategy-şef pe piaţa de energie în cadrul Legal & General Investment Management.

„Această idee ar putea fi digerată mai uşor dacă ar fi explicate şi comunicate clar motivele din spatele acestor majorări, şi dacă aceastea ar fi fost introduce treptat. Ce se întâmplă acum nu poate fi definit drept gradual”.

Preţurile au devenit mai robuste în toată Europa. În Olanda preţurile la gaz au crescut cu circa 60% din martie până în present, în timp ce contractele pentru iarnă în Marea Britanii înregistrează preţuri duble în ultimii doi ani.

Mai mult, cantitatea de gaz stocată este la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani.

În Germania, estimările de preţuri pentru electricitate în 2019 ating un nivel record încât cărbunele se apropie de preţul de 100 de dolari per tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

„Această iarnă ar putea fi cea mai interesantă din ultimii ani”, spune John Twomey, analist pe sectorul de gaz natural în cadrul Bloomberg New Energy Finance.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
preturi,
iarna,
europa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.