IGPR: Taxiurile din zona aeroporturilor internaţionale, verificate. 43 de sancţiuni, aplicate
Poliţiştii de la transporturi au verificat legalitatea activităţii de taximetrie în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi, aceştia depistând 43 de abateri de la normele legale, conform unui comunicat de presă al IGPR.
Poliţiştii au verificat 139 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.400 de lei. De asemenea, a fost constatată o infracţiune la regimul rutier, potrivit sursei citate.
Dintre sancţiunile aplicate, 31 au fost pentru abateri prevăzute de OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cinci pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi şapte pentru încălcarea altor acte normative.
Totodată, pe parcursul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reţinut un permis de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Potrivit comunicatului de presă, într-unul dintre cazuri, poliţiştii au depistat un bărbat din Tulcea, care transporta opt pasageri, pe relaţia Tulcea –Aeroportul Henri Coandă Bucureşti, fără respectarea prevederilor legale.
Bărbatul este cercetat pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, faptă incriminată de Codul Penal.
Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română pentru siguranţa transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro