Il grande carnevale: la ce duce rezultatul alegerilor din Italia

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 03 martie 2013 37 afişări

Rezultatul alegerilor din Italia, atâta vreme cât nu doar că nu s-a profilat nicio majoritate coerentă în parlament, dar negocierile de formare a guvernului decurg cu nazuri, pretenţii şi într-un context de un populism straniu, i-a stupefiat pe analiştii marilor grupuri financiare, care au început din nou să vorbească despre reizbucnirea crizei din zona euro şi despre efecte în toată Europa.

Nu ordinea clasaţilor în alegeri este elementul ciudat: sondajele arătau că în frunte va fi coaliţia de centru-stânga a lui Pier Luigi Bersani, urmată de cea de centru-dreapta a lui Silvio Berlusconi, de Movimento 5 Stelle a comicului Beppe Grillo (foto) şi de Alegerea Civilă a fostului premier Mario Monti. Surpriza e însă votul masiv (57% în total) acordat formaţiunilor lui Grillo şi Berlusconi, care au contestat virulent austeritatea impusă de Mario Monti.

Suportul electoral a făcut ca ambele formaţiuni, încercând să-şi negocieze cât mai bine politica de alianţe spre a se impune în guvern, să ameninţe, fiecare în felul ei, cu ieşirea Italiei din zona euro şi întoarcerea la liră. Promptă, agenţia Moody's a avertizat că ar putea retrograda Italia "dacă apar deteriorări ale perspectivei economice sau dificultăţi în aplicarea reformelor". Benoit Anne, şef de strategie pentru pieţele emergente la Societe Generale, a declarat că faţă de ultima perioadă, când corelaţia dintre monedele europene şi moneda unică s-a redus din punctul de vedere al investitorilor, respectiva corelaţie s-ar putea manifesta din nou, la fel ca în anii trecuţi, ceea ce nu e o veste bună pentru monedele din Europa Centrală şi de Est.

În schimb, Ewald Nowotny, membru al consiliului BCE şi guvernator al băncii centrale a Austriei, s-a arătat relaxat, spunând că nu crede că vor avea loc schimbări fundamentale de politici în Italia şi că oricine va guverna se va orienta pur şi simplu după necesităţile economice (între care, după cum au avut grijă alţii să sublinieze, prima e plata datoriei publice).

Urmărește Business Magazin

/actualitate/il-grande-carnevale-la-ce-duce-rezultatul-alegerilor-din-italia-10627195
10627195
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.