„În nicio ţară din lume slujbaşii de la stat nu câştigă mai bine ca în privat. E revoltător ce se întâmplă în România“

Postat la 19 aprilie 2017 300 afişări

Angajaţii de la stat din România câştigă, în medie, cu 19% mai mult decât angajaţii din mediul privat, în timp ce în alte state raportul este inversat, arată statisticile oficiale. În Ungaria, spre exemplu, bugetarii câştigă, în medie, cu 14% mai puţin decât angajaţii din privat, potrivit da­te­lor institutului de statistică din Ungaria.

„În nicio ţară din lume slujbaşii de la stat nu câştigă mai bine ca în privat. E revoltător ce se întâmplă în România“

„Slujbaşii de la stat din admi­nistraţia publică din orice ţară din lume câştigă mai puţin decât angajaţii din privat. Iar acest lucru nu se întâmplă ca urmare a unor legi, ci din cauza faptului că, automat, în administraţia publică se duc oamenii care nu rezistă la presiunea din mediul privat. Acesta este mecanismul din orice ţară normală prin care se alege cine merge la stat şi cine merge la privat. În privat e presiunea mai ma­re, educaţia oame­nilor e mai bună, iar cei care se angajează acolo fac mai multe sacrificii. De aceea, salariul mai mare la privat faţă de stat e firesc. Ce se întâmplă în România e revoltător”, a spus Radu Furnică, preşedintele firmei de executive search Leadership Development Solutions.

De altfel, în mod paradoxal, funcţionarii publici din România câştigă mai bine decât funcţionarii din alte state care au economii mai dezvoltate şi un nivel de trai mai ridicat.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.