Craciun fericit!

În prag de sezon estival, destinaţii turistice majore din Europa resimt din plin impactul secetei care naşte penurii de apă. În Spania, seceta iscă o cursă pentru apă între turişti şi localnici

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 24 aprilie 2024 28 afişări

Piscinele de la hoteluri sunt cel mai recent subiect de dispută în eforturile Spaniei de a face faţă efec­telor schimbărilor climatice, autorită­ţile locale fiind forţate să ia în consi­de­rare controale stricte asupra utilizării apei, scrie Financial Times.

În prag de sezon estival, destinaţii turistice majore din Europa resimt din plin impactul secetei care naşte penurii de apă. În Spania, seceta iscă o cursă pentru apă între turişti şi localnici

Piscinele de la hoteluri sunt cel mai recent subiect de dispută în eforturile Spaniei de a face faţă efec­telor schimbărilor climatice, autorită­ţile locale fiind forţate să ia în consi­de­rare controale stricte asupra utilizării apei, scrie Financial Times.

Ameninţarea unei noi veri sece­toase în Spania stârneşte conflicte între turişti şi localnici, şi între stânga şi dreapta în bătăliile legate de apă din cele mai fierbinţi destinaţii de vacanţă ale ţării.

Politicienii de dreapta-centru în­cearcă să-i răsfeţe pe turişti, în timp ce liderii de stânga arată cu degetul către hoteluri ca fiind parte a pro­blemelor.

Regiunea Andaluzia a permis ho­te­lurilor să-şi umple piscinele, dar a interzis majorităţii blocurilor şi lo­cuinţelor private să procedeze la fel. Spre deosebire, guvernul de stânga din Catalonia a impus recent limite asupra utilizării apei de către hoteluri pentru prima dată, cu regiunea aflân­du-se în faţa a ceea aceasta numeşte cea mai gravă secetă din 100 de ani.

Guvernul catalan încearcă să-i a­lerteze pe turişti cu privire la impor­tanţa conservării apei cu anunţuri în aeroporturi şi gări.

Penuriile de apă sunt un factor re­cent în relaţia câteodată zbuciu­mată a Spaniei cu turismul, un pilon al economiei sale.

Seceta afectează şi Italia şi în spe­cial Sicilia, care s-a confruntat cu in­cen­dii serioase în sezonul estival trecut.

În această primăvară, Sicilia a de­clarat stare de urgenţă, regiunea înre­gistrând cea mai severă secetă din a­proape 20 de ani, notează Euronews.

Lipsa precipitaţiilor în iarnă du­pă vara toridă din 2023 a lăsat rezer­vele goale. Experţii spun că aceasta ar putea fi a treia cea mai gravă criză de apă înregistrată vreodată de insu­lă. Rezervoarele se golesc, apa este raţionalizată, iar fermierii suferă.

Cu penurii de apă sunt ameninţate şi insulele greceşti, scrie Kathimerini.

An după an, presiunile sunt în creştere. Pe de o parte este creşterea explozivă a turismului, urmată de o creştere a consumului, iar pe de cealaltă este seceta. Micile insule de la Marea Egee se pregătesc pentru începutul sezonului turistic cu rezervoarele goale şi o dependenţă în creştere de desalinizare.

Şi în Portugalia, guvernul a cerut reduceri ale cantităţii de apă folosite în irigaţii şi în medii urbane incluzând hotelurile din regiunea sudică dependentă de turism Algarve, unde o secetă severă aproape a golit rezervoarele, conform Reuters.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
seceta,
spania,
turisti,
destinatii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.