În spatele Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci stau corupţia, ambiţia fără margini a lui Putin şi lipsa de experienţă a Rusiei

Autor: Ioana Tudor Postat la 05 februarie 2014 317 afişări

Ambiţia preşedintelui Vladimir Putin de a transforma staţiunea preferată, cu climă subtropicală, în gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă, prietenia acestuia cu oamenii de afaceri şi politicienii ale căror com­panii participă la efortul de transfor­mare, dar şi corupţia şi lipsa de experienţă a Rusiei postco­mu­niste cu proiectele de o asemenea anver­gură fac ca JO de la Soci să fie cele mai costisitoare din istorie.

În spatele Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci stau corupţia, ambiţia fără margini a lui Putin şi lipsa de experienţă a Rusiei

Ambiţia preşedintelui Vladimir Putin de a transforma staţiunea preferată, cu climă subtropicală, în gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă, prietenia acestuia cu oamenii de afaceri şi politicienii ale căror com­panii participă la efortul de transfor­mare, dar şi corupţia şi lipsa de experienţă a Rusiei postco­mu­niste cu proiectele de o asemenea anver­gură fac ca JO de la Soci să fie cele mai costisitoare din istorie.

Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, care vor începe vineri, costă aproximativ 51 mld. dolari, semni­ficativ mai mult decât cifra prezen­tată iniţial de preşedintele Putin, de aproximativ 12 mld. dolari, şi de şase ori mai mari decât costurile JO de Iarnă de la Van­couver din 2010. Bugetul dedicat Olimpiadei pro­priu-zise este de doar 6,4 mld. dolari.

Un raport publicat de un lider al opoziţiei din Rusia şi activist anti-corupţie, Aleksei Navalni,  unde sunt detaliate costurile JO de Iarnă, arată că în buzunarele oficialilor ruşi de rang înalt au ajuns miliarde de dolari.

Stadionul olimpic Balşoi, una dintre cele mai mari arene dedicate evenimentului, a fost construit de o companie deţinută de un „tovarăş“ politic al lui Putin pentru suma de aproximativ 300 mil. dolari, de două ori şi jumătate mai mare decât ar fi fost normal, potrivit raportului. Compania unui alt prieten al preşedintelui, Arkadi Rotenberg, a încasat aproape 7 mld. dolari pentru lucrările efectuate la Soci.

O mare parte din construcţiile realizate la Soci pentru JO de Iarnă a fost finanţată cu împrumuturi oferite de stat companiilor private conduse de magnaţi ruşi, scrie Ria Novosti, citând raportul lui Navalni. Multe din aceste proiecte sunt generatoare de pierderi, iar unele dintre companiile implicate sunt cercetate de procurori pentru con­tractele încheiate.

Fiecare loc al stadionului de deschidere a costat 13.300 de dolari

Potrivit documentului, fiecare loc al Stadionului Fişt, unde va avea loc ceremonia de deschidere a Jocurilor, a costat 13.300 dolari. Costurile acestei arene, care nu va găzdui niciun alt eveniment sportiv, sunt de 14 ori mai mari decât cele estimate iniţial.

Omul de afaceri rus Valeri Morozov, antreprenor implicat în proiectele de la Soci, spune că o mare parte din bani au  ajuns în buzunarele oficialilor ruşi, potrivit abc News. Morozov, care s-a autoexilat în Marea Britanie, a acuzat autorităţile ruse că au cerut mită în schimbul atribuirii contrac­telor de construcţie a infrastructurii sportive de la Soci. Acesta afirmă că a primit ameninţări cu moartea. „Vei fi înecat în sânge“, este mesajul pe care Morozov spune că l-a primit după fuga din Rusia.

Omul de afaceri pretinde că organizatorii locali ai JO de Iarnă i-au spus să mai adauge 30 mil. dolari la preţul facturii şi apoi să direc­ţioneze banii spre ei prin inter­mediul unor companii-fantomă, notează CBS News.

Acuzaţiile lui Morozov, care au fost făcute publice pentru prima dată în 2010, sunt doar o parte din pleiada de alegaţii că JO de Iarnă de la Soci vor fi printre cele mai scumpe şi mai pătate de corupţie.

„Au furat în total 30 mld. dolari“

„Toată lumea ştie că acesta este cel mai mare caz penal din istoria Rusiei“, spune Boris Nemtsov, rival al lui Putin şi fost vice-premier.

El susţine că are dovezi sigure că sume imense destinate proiectelor de la Soci au ajuns în conturile oficialilor ruşi şi ale oamenilor de afaceri care au „prieteni“ printre politicienii aflaţi la guvernare. „Estimez că au furat în total 30 mld. dolari“, a afirmat Nemtsov pentru abc News.

Acesta afirmă că Stadionul Olimpic din Soci a costat de trei ori mai mult decât oricare alt stadion din lume.

Nemtsov spune că unele dintre proiecte i-au ajutat pe prietenii lui Putin să devină mai bogaţi decât erau înainte. „Prietenii lui au devenit miliardari, în timp ce poporul rus nu primeşte decât deficit bugetar,“ a punctat Nemtsov.

„Cerem celor care au date concrete despre cazuri de corupţie în implementarea proiectelor olimpice de la Soci să ni le prezinte“, a spus Putin, care în 2007 a estimat costul final al JO de Iarnă de la Soci la aproximativ 12 mld. dolari.

Cheltuielile cu găzduirea Jocurilor la Soci au crescut şi pentru că amploarea eforturilor a depăşit experienţa Rusiei postcomuniste în administrarea proiectelor de o asemenea anvergură, scrie The Wall Street Journal.

Ce are de câştigat Rusia din organizarea JO de Iarnă

Soci a fost proiectul de suflet al lui Putin încă de la început. Ambiţia preşedintelui rus este de a transforma staţiunea de pe coasta Mării Negre într-o destinaţie turistică care să fie vizitată pe tot parcursul anului, atât de turişii care vin atraşi de litoralul estic al Mării Negre, cât şi de cei în căutarea zăpezii bune pentru schiat, şi de a folosi JO de Iarnă pentru a-şi promova ţara. Putin vrea să convingă lumea că Rusia este o ţară stabilă politic, o economie puternică şi un jucător de talie mondială.

Planul evenimentului sportiv prevedea construirea de arene sportive de-a lungul coastei Mării Negre şi alte arene sportive în munţi, toate pornite de la zero. Autorităţile le-au cerut organizatorilor şi mai mult, să construiască hoteluri, drumuri şi căi ferate într-un oraş cu doar 400,000 de locuitori.

Putin spune că aceste cheltuieli nu trebuie incluse în bugetul JO, de aproximativ 6,4 mld. dolari. „Acele cheltuieli nu sunt legate direct de Jocurile Olimpice“, a explicat el.

Preşedintele a descris lucrările de transformare a orăşelului Soci dintr-o staţiune a elitelor sovietice într-o staţiune olimpică stălucitoare şi o destinaţie turistică permanentă ca fiind „cel mai mare şantier de pe planetă“.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.02.2014

Urmărește Business Magazin

/actualitate/in-spatele-jocurilor-olimpice-de-iarna-de-la-soci-stau-coruptia-ambitia-fara-margini-a-lui-putin-si-lipsa-de-experienta-a-rusiei-12025404
12025404
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.