Înainte de premiera pentru “Requiem. Nu ştii nimic despre mine” biletele s-au epuizat, fiind programat un nou spectacol

Autor: Ioana Mihai Postat la 17 noiembrie 2011 14 afişări

Producătorul de ţigarete Japan Tobacco International anunţă organizarea unei reprezentaţii suplimentare pentru “Requiem. Nu ştii nimic despre mine”, spectacol în premieră mondială, în data de 29 noiembrie, orele 19.00, pe scena Teatrului Odeon. Biletele pentru spectacolele din 25, 26 şi 27 noiembrie au fost vândute în totalitate.

"Requiem. Nu ştii nimic despre mine", destinat strângerii de fonduri pentru Japonia, grav afectată de cutremurul din 11 martie, este creat de artiştii Motoko Hirayama (Japonia) şi Răzvan Mazilu (România), pe partitura muzicală "Requiem" a compozitorului Karl Jenkins. Toate fondurile obţinute ca urmare a organizării spectacolelor sunt direcţionate către Fondul de Asistenţă pentru victimele dezastrului din Japonia, deschis de Fundaţia JTI.

"Requiem. Nu ştii nimic despre mine" este o poveste despre doi dansatori care nu se cunosc între ei, dar care ajung să se descopere unul pe celalălt. Partitura muzicală semnată de Karl Jenkins vorbeşte despre moarte dar şi despre puterea de a renaşte. Spectacolul crează, în ultimă instanţă, o punte între două lumi unice şi complexe, fiecare cu propria istorie încărcată de momente de cumpănă, dar şi de renaşteri miraculoase.

"Mi se pare interesant că eu şi Motoko vom lucra la distanţă. Este una dintre provocările spectacolului. Am avut prilejul de a merge de cinci ori în Japonia. Într-una dintre aceste ocazii, am putut s-o văd pe Motoko dansând, într-un solo de trei minute. A fost suficient ca să mă impresioneze şi s-o ţin minte", declară Răzvan Mazilu.

Motoko Hirayama, dansatoare, coregrafă şi profesor asociat al Universităţii din Tsukuba, este una din figurile marcante ale dansului şi coregrafiei. Motoko a creat coregrafii pentru dansatori importanţi de la American Ballet Theatre, San Francisco Ballet, Baletul Balşoi şi a colaborat cu renumitul coregraf israelian Imbal Pinto.

Răzvan Mazilu a contribuit decisiv la popularizarea dansului contemporan şi a teatrului dans în România. Cu numeroase premii, cu spectacole prezentate şi montate în contexte internaţionale de prestigiu, Mazilu abordează cu lejeritate stiluri şi ipostaze diverse, de la regia de teatru la coregrafie, de la dans contemporan la musical, de la actorie la crearea de costume de scenă.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/inainte-de-premiera-pentru-requiem-nu-stii-nimic-despre-mine-biletele-s-au-epuizat-fiind-programat-un-nou-spectacol-8984352
8984352
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.