Încă o ţară europeană interzice companiilor să îşi CONCEDIEZE angajaţii pe perioada epidemiei şi chiar oferă şi ajutor financiar oamenilor cu salarii mici

Postat la 20 martie 2020 30496 afişări

Încă o ţară europeană interzice companiilor să îşi CONCEDIEZE angajaţii pe perioada epidemiei şi chiar oferă şi ajutor financiar oamenilor cu salarii mici

În urma ravagiilor pe care pandemia de coronavirus le-a făcut în Italia, prim-ministrul italian, Giuseppe Conte, a întocmit un program cu un buget de 25 de miliarde de euro, pe care l-a prezentat drept „modelul italian”, şi pe care restul Europei l-ar putea adopta pentru a preîntâmpina un colaps economic, scrie yahoo!news.

Cele 2.978 de decese cauzate de COVID-19 în Italia reprezintă mai mult de jumătate din cele raportate în afara Chinei. Măsurile luate la nivel naţional sunt menite să încetinească rata de deces, care a atins un record global de 475 de morţi într-o zi, dar şi să prevină un dezastru economic. Alte naţiuni europene iau acum aceleaşi măsuri dureroase de distanţare socială adoptate de Italia.

„Când vorbim despre modelul italian, nu vorbim doar de sănătate, ci şi de răspunsul economic la această criză”, a spus Conte la începutul săptămânii. În cele ce urmează sunt prezentate reperele generale din programul lui Giuseppe Conte.

Drepturile angajaţilor: Companiilor li se interzice concedierea lucrătorilor pentru următoarele două luni, cu excepţia „motivelor obiective justificate”. De asemenea, guvernul va acoperi bonusuri de 100 de euro pentru angajaţii cu salarii mici.

Bonele: Familiilor li se eliberează tichete de 600 de euro pentru a acoperi cheltuielile de angajare a bonelor pentru a avea grijă de copiii lor, care nu vor mai merge la şcoală până pe 3 aprilie cel puţin. Guvernul italian a declarat miercuri că închiderea de o lună a instituţiilor de învăţământ, de la grădiniţe la universităţi private, ar putea fi prelungită şi luna viitoare.

Chiriile şi creditul ipotecar: Conte a închis toate afacerile, cu excepţia farmaciilor şi magazinelor alimentare, timp de două săptămâni, începând cu 12 martie. Guvernul compensează proprietarii magazinelor oferindu-le credite fiscale pentru a acoperi 60% din plata chiriilor din luna martie. Angajaţii independenţi şi freelancerii cu credite ipotecare pot solicita suspendarea plăţilor până la 18 luni dacă pot dovedi că veniturile lor au scăzut cu o treime.

Impozitele: O serie de impozite şi plăţi pentru servicii sociale sunt suspendate pentru sectoarele şi profesiile considerate cel mai afectate de criză. Lista a fost extinsă pentru a include pe toată lumea, de la şoferii de camioane şi personalul hotelier, până la bucătari şi funcţionari. Guvernul se aşteaptă să înceapă din nou colectarea impozitelor în luna mai.

Politica şi închisorile: O serie de alte măsuri privesc problemele de la penitenciare, politica şi sport. Un referendum naţional planificat pentru a reduce numărul membrilor parlamentului a fost amânat până în a doua jumătate a anului. Guvernul trimite 20 de milioane de euro pentru a repara daunele cauzate penitenciarelor de revoltele din rândul deţinuţilor pe fondul răspândirii pandemiei. Federaţiile sportive din Italia obţin privilegii fiscale de patru luni şi 130 de milioane de euro vor fi destinate sprijinirii cinematografelor şi industriei cinematografice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
italia,
italian,
conte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.