Încă un business românesc a depăşit pragul de un deceniu de activitate. Pe ce pieţe s-a extins startup-ul şi cum se reflectă creşterea în cifre
Compania românească Retargeting Biz a ajuns la un deceniu de activitate. Demarat în 2013 de către antreprenorul Rareş Bănescu, start-upul românesc a evoluat într-o afacere internaţională cu echipe răspândite în patru ţări: România, Ungaria, Grecia şi Bulgaria.
De-a lungul anilor de activitate, prin intermediul platformei au fost trimise 5,4 miliarde de newslettere, au fost afişate 1,8 miliarde de recomandări de produse, au fost create 83.000 de reclame pe Google, Facebook & Instagram, al căror buget total a depăşit 120 milioane de euro şi au fost trimise sute de mii de SMS-uri. De asemenea, compania a deservit clienţi din 11 ţări şi a colaborat cu peste 400 de parteneri la nivel naţional şi internaţional.
Pentru 2023, Retargeting Biz estimează o cifră de afaceri în creştere cu aproximativ 5% faţă de anul 2022, încheiat cu o cifră de afaceri de 10 milioane de lei.
„Principalul nostru obiectiv strategic este consolidarea poziţiei în ţările unde activăm deja. Având deja o bază solidă în România, Grecia, Ungaria şi Bulgaria, suntem într-o poziţie excelentă pentru a dezvolta şi aprofunda relaţia cu clienţii noştri existenţi. Pe termen mediu şi lung, investigăm extinderea pe alte pieţe. Avem deja clienţi mari în ţări precum Serbia, ceea ce reprezintă o ocazie promiţătoare pentru noi, pentru că ar însemna nu doar accesarea unor noi segmente de clienţi, ci şi posibilitatea de a adapta şi rafina serviciile noastre în funcţie de specificul local”, spune Alina Mitrică, CEO, Retargeting Biz.
Potrivit fondatorului, de-a lungul anilor investiţiile în dezvoltatea businessului au fost de ordinul milioanelor de euro, majoritatea fiind direcţionate către dezvoltarea tehnologiei care stă la baza platformei Retargeting, dar şi către resursa umană a afacerii.
Dacă la început Retargeting Biz oferea pop-up-uri şi emailuri automate, identificând nevoile din ce în ce mai complexe ale afacerilor online, platforma şi-a extins funcţionalităţile pentru a include o serie de funcţionalităţi ce facilitează funcţionarea magazinelor online, de la recomandări de produse pe site, bazate pe Inteligenţă Artificială (AI), la campanii de newslettere, biblioteci de template-uri (+700), campanii de e-mail automate şi multe altele.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro