Încă un business românesc cu afaceri de 30 mil. euro şi peste 200 de angajaţi este cumpărat de un gigant străin
Saint-Gobain a încheiat unui acord pentru achiziţionarea Grupului Duraziv din România, specializat în producţia de adezivi, mortare, tencuieli, tencuieli decorative, vopsele şi profile metalice, de la Daniel Guzu, fondatorul companiei. ZF a publicat sâmbătă 15 mai faptul că tranzacţia a intrat în linie dreaptă.
„În această nouă etapă, vom continua să ne dezvoltăm împreună şi să proiectăm materiale de cea mai înaltă calitate“, a spus Daniel Guzu, director general al Grupului Duraziv.
Duraziv are o cifră de afaceri de peste 30 mil. euro la nivelul anului 2020, peste 200 de angajaţi şi este prezentă pe piaţa materialelor de construcţii din România de 18 ani.
Antreprenorul nu este la primul exit, după ce, în 2009, a vândut şi businessul cu vopsele Fabryo, denumit iniţial Guzu Chim, către fondul de investiţii Oresa Ventures, care a vândut mai departe compania în 2018 olandezilor de la Akzo Nobel. Banii obţinuţi de Guzu din vânzarea Fabryo au fost reinvestiţi în afacerea Duraziv, în imobiliare şi în producţia de vin şi de fructe în zona Vrancei. Această achiziţie îi va permite Grupului Saint-Gobain să îşi mărească gama de soluţii pentru finisaje interioare şi exterioare şi să îşi completeze portofoliul cu o gamă largă de vopsele.
Totodată, va accelera penetrarea pieţei cu soluţii de izolare termică de tip ETICS pe bază de vată minerală bazaltică şi mortare produse local, pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor din România, contribuind astfel la atingerea obiectivului Grupului de scădere a amprentei de carbon.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro