Începe iarna în România. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni indică frig până la începutul lunii februarie
În perioada 8 ianuarie - 5 februarie, temperaturile vor fi scăzute pe întreg teritoriul României, potrivit prognozei pentru următoarele 4 săptămâni, transmise vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
8 - 15 ianuarie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile nord-estice şi sud- estice. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, centrale, dar mai ales în cele nord-vestice, dar şi uşor excedentar, local, în regiunile sudice şi nord-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
15 - 22 ianuarie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a teritoriului, mai coborâte în extremitatea de nord-est a ţării şi uşor mai ridicate în extremitatea de sud-est. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice şi nord-vestice.
22 - 29 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile nord-estice. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile vestice şi nord- vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
29 ianuarie - 5 februarie
Cu excepţia regiunilor centrale, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale, mediile valorilor termice se vor situa uşor sub cele specifice pentru această săptămână, mai ales în estul şi nord-estul teritoriului. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro