Începe LITORALUL pentru toţi | Preţuri competitive pentru a prelungi sezonul estival. Câte hoteluri s-au înscris în program

Postat la 29 august 2019 68 afişări

Programul „Litoralul pentru toţi” începe la 1 septembrie, cu preţuri de la 50 la 140 de lei pe zi, iar biletele se pot cumpăra şi cu vouchere de vacanţă. 49 de hoteluri s-au înscris în program. FPTR susţine că multe hoteluri refuză rezervările în septembrie din cauza lipsei de angajaţi.

Începe LITORALUL pentru toţi | Preţuri competitive pentru a prelungi sezonul estival. Câte hoteluri s-au înscris în program

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea programului „Litoralul pentru toţi", prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 şi 140 de lei pe zi, începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie.

Tarifele practicate în cadrul programului sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

„Aflat la a 36-a ediţie, programul special <Litoralul pentru Toţi> prezintă acelaşi interes din partea turiştilor ca şi acum 18 ani, când a fost lansat, fiind singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin aceleaşi tarife nemodificate de 7 ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Şi în cadrul acestei ediţii, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, arată FPTR.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
program,
hoteluri,
litoral,
incepere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.