INDUSTRIA CIMENTULUI: De ce plang betoanele

Postat la 12 februarie 2006 2 afişări

Constructorii spun ca cimentul romanesc e cel mai scump din zona. Producatorii de ciment sustin contrariul si ridica an de an preturile. Drept pentru care Consiliul Concurentei i-a amendat cu 28,5 milioane de euro. E mult? E putin?

Constructorii spun ca cimentul romanesc e cel mai scump din zona. Producatorii de ciment sustin contrariul si ridica an de an preturile. Drept pentru care Consiliul Concurentei i-a amendat cu 28,5 milioane de euro. E mult? E putin?

Un constructor roman care vrea sa cumpere ciment nu are prea multe variante. Optiunea cea mai simpla este sa cumpere de la unul dintre cei trei producatori autohtoni - Lafarge, Holcim sau CarpatCement, la preturi de 70 de euro/tona care, chiar daca ar beneficia de discounturi, tot ar fi cu cateva zeci de procente mai mari decat preturile cimentului in tarile din zona. Alternativa ar fi importul de ciment de la vecini. Dar la ciment ponderea costurilor de transport in pretul produsului este semnificativa si, spun constructorii, distanta optima de la punctul de productie pana la cel in care cimentul poate fi vandut in conditii rentabile nu trebuie sa depaseasca 300 de kilometri. 

Tocmai din acest motiv importurile de ciment, chiar daca putem spune ca in 2004 au crescut cu 50%, tot nu au acoperit mai mult de 3% din piata.  Si atunci, ultima sansa pentru constructori de a cumpara din tara ciment mai ieftin ar fi ca o noua companie sa intre pe piata. Dar sunt putine sanse ca acest lucru sa se intample repede.

In primul rand, un eventual nou-venit, pentru a se putea impune, ar avea nevoie de investitii de peste 200 de milioane de euro in fabrici, suma pe care doar mari companii internationale si-ar putea-o permite. Apoi, e improbabil ca o astfel de companie ar decide in viitorul apropiat sa intre pe piata romaneasca in conditiile in care "cei trei mari" care deja au operatiuni aici produc la jumatate din capacitatea lor pentru ca piata nu-i solicita nici macar sa lucreze la turatie maxima, cu atat mai putin sa ajunga in situatia de a nu face fata comenzilor. 

Unul dintre cei care i-au contestat cel mai vehement pe cei trei mari producatori de ciment, Liviu Daschievici - care a condus aproape sapte ani, pana in decembrie 2004, Asociatia Romana a Antreprenorilor de Con-structii (ARACO) - crede ca cele trei mari concerne straine au cumparat fabricile de ciment in 1997 - 1998 la 5% din valoarea lor reala.

Pentru a construi o fabrica noua, spune el, este nevoie de o investitie de 150 de dolari pe tona de capacitate. Deci pentru o capacitate de un milion de tone anual e nevoie de 150 de milioane de dolari. "Cele trei grupuri straine au cumparat fabricile din Romania cu sapte dolari tona de capacitate", spune fostul director al ARACO.  El mai crede ca pretul de 70 de euro tona de ciment practicat in Romania este nejustificat de mare, tinand cont de pretul mic de achizitie a fabricilor, de carierele de piatra concesionate la preturi mici si de mana de lucru ieftina. "Daca ei isi permit sa vanda la export cu 25 de euro tona de ciment - si cum e greu de crezut ca exporta fara nici un profit - inseamna ca asta este pretul real. Adica 25 de euro tona de ciment", argumenteaza Daschievici. Consiliul Concurentei s-a autosesizat in martie 2001 si a pornit o serie de investigatii asupra activitatii celor trei producatori de ciment. Investigatia a vizat "cresterea substantiala si simultana a preturilor practicate de producatorii de ciment din Romania, incepand cu data de 31.12.2000", asa cum se sustine in Decizia 94/2005 privind sanctionarea societatilor comerciale Lafarge Romcim, Holcim Romania si CarpatCement Holding pentru incalcarea articolul 5, aliniatul 1, litera a) din Legea Concurentei nr. 21/1996.

Cu alte cuvinte, in urma investigatiei care a durat mai mult de patru ani, Consiliul Concurentei a sanctionat, la sfarsitul saptamanii trecute, producatorii de ciment din Romania - companiile Lafarge, Holcim si CarpatCement - cu amenzi cumulate de 28,5 milioane euro pe motiv ca ar fi constituit un "cartel" pentru stabilirea preturilor pe piata interna. Amenzile, desi substantiale sunt de peste 20 de ori mai mici decat cele aplicate de Oficiul Federal de Cartel din Germania grupurilor Lafarge si HeidelbergCement (660 de milioane de euro), "pentru ca s-au angajat intr-un comportament anticoncurential inca din anii ‘70, inclusiv in aranjamente de repartizare a pietei si contracte privind cota de piata".

Revenind insa la ceea ce s-a intamplat in Romania, amenda aplicata Lafarge Romcim - companie considerata de cei de la Concurenta ca initiatoare a "cartelului" - se ridica la 377,2 miliarde de lei (6,5% din cifra de afaceri a companiei in 2004), in timp ce pentru CarpatCement sanctiunea este de 313,2 miliarde de lei (6% din vanzarile de anul trecut). Holcim a primit o amenda in valoare de 290 mld. lei, reprezentand 5,5% din cifra de afaceri din 2004.  Holcim a fost sanctionata separat si cu 1,4 milioane de euro pentru "incalcarea unei decizii a Consiliului Concurentei de autorizare conditionata a concentrarii economice realizate prin cumpararea fabricii de ciment de la Alesd".

In ansamblu, arata decizia Consiliului Concurentei, "dovezile arata" ca activitatile celor trei societati din perioada 2000 - 2004 au avut ca scop si ca rezultat real restrangerea, impiedicarea si/sau denaturarea concurentei pe piata romaneasca a cimentului. 

Cert este ca in acesti patru ani preturile la ciment au crescut constant, fiind aproximativ egale la toti cei trei mari producatori. Cresterea preturilor, sustine raportul celor de la Concurenta, s-a produs "in ciuda faptului ca, datorita investitiilor in modernizarea fabricilor, costurile reale de productie erau in scadere". Acest lucru, mai noteaza raportul citat, inseamna ca profiturile cresteau "chiar si mai repede decat preturile, indicand in mod clar comportamentul societatilor de stabilire artificiala a preturilor". Cotelele de piata au ramas si ele foarte apropiate, diferentele dintre ele fiind de doar cateva procente. Astfel, in 2003, Lafarge avea o cota de piata de 35%, Carpatcement de 33%, Holcim - 30%, iar importurile au ajuns la 2%. Un an mai tarziu, cotele de piata au aratat cam la fel: Lafarge - 34%, Holcim - 32%, CarpatCement - 31%, in timp ce importurile au crescut la 3%.

In plus, crede Consiliul Concurentei, in conditii normale de piata, scaderea costurilor de productie ca urmare a investitiilor in modernizarea fabricilor ar permite companiilor sa scada preturile pentru a-si majora cota de piata. "Faptul ca acest lucru nu 

s-a intamplat in Romania poate fi explicat prin intelegerea societatilor de a mentine cote de piata egale si constituie o dovada suplimentara a lipsei concurentei in industria cimentului din Romania", se mai sustine in raportul Consiliului Concurentei. In consecinta, cele trei firme vor fi obligate sa desfiinteze si Comitetul Cimentul din cadrul Cirom - asociatie care ii reunea - si sa transmita lunar preturile practicate in luna anterioara, pe o perioada de doi ani.

Acuzatiile Consiliului Concurentei nu au ramas fara reactie, oficialii Lafarge Romcim si cei ai CarpatCement anuntand ca le resping si ca vor actiona in justitie la Curtea de Apel din Romania, urmand sa supuna cazul atentiei Comisiei Europene. 

Pe de alta parte, oficialii Holcim, compania careia i-a fost aplicata cea mai mare amenda, afirma ca, desi considera motivele deciziei contestabile, nu vor contesta decizia Consiliului Concurentei. Dar pana cand instantele vor da sau nu castig de cauza cimentistilor, un lucru ramane cert: pe fondul cresterii succesive a pretului cimentului, dar si a altor materiale de constructii, pretul constructiilor a crescut trimestrial. Ultima scumpire a avut loc in toamna si a insemnat un salt cu peste 20% a tot ce s-a construit nou. 

Ramane, de asemenea, de urmarit daca, in momentul in care producatorii de ciment vor scadea preturile, constructorii, care au aruncat tot timpul vina pe pretul cimentului, vor lasa si mai jos pretul de executie. Oricum, indiferent ce vor face, chiar daca ar putea fi banuiti ca ar forma un cartel prin care tin preturile sus, investigatiile celor de la concurenta ar trebui sa dureze ceva mai mult in cazul constructorilor. Prin regula de trei simpla, daca in cazul celor trei cimentisti analiza s-a facut in patru ani, calculati dumneavoastra cat ar trebui sa dureze investigatia in cazul celor peste 1.000 de firme de constructii din Romania.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/industria-cimentului-de-ce-plang-betoanele-977111
977111
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.