Inflaţia şi-a reluat creşterea: în august, rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,3% după ce în iulie a fost 15%. Gazele ocupă primul loc în topul scumpirilor, cu 70,6% an/an. Combustibilii s-au scumpit cu 31,4%, iar alimentele, în medie, sunt mai scumpe cu 18%
Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna august la 15,3%, după ce în luna iulie a fost de 15% şi în iunie la 15,05%, arată datele transmise luni de Institutul Naţional de Stratistică (INS).
Cele mai mari scumpiri din ultimul an au fost consemnate la alimente, de 18,22%, urmate de mărfuri, cu 15,9%, şi servicii, cu 8,26%.
Faţă de luna iulie 2022, în august preţurile de consum au crescut cu 0,6%, după majorarea cu 1,82% a preţurilor la mărfuri alimentare, cu 0,19% la mărfurile nealimentare şi cu 0,37% la servicii.
Iar de la începutul anului (august 2022 comparativ cu decembrie 2021) rata inflaţiei este de 11,6%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) este 11%.
(Sursa: INS)
Potrivit datelor INS, cele mai mai creşteri de preţ la mărfuri în perioada august 2021-august 2022 au fost înregistrate la gaze (plus 70,64%), combustibili (31,48%) şi energia termică (22,98%), în timp ce energia electrică s-a scumpit cu 16,37%.
Dintre servicii, cel mai mult s-au scumpit biletele de avion, cu 33,9%, urmate de serviciile de salubritate, cu 21% şi serviciile CFR, cu 20,9%.
Pe zona de alimente, cele mai mari creşteri au fost la cartofi (54,3%), ulei (49,6%), făină şi mălai (34,2-31,1%), pâine (25,2%), margarină (25,9%), ouă, unt şi brânză (20-22%), lapte (21%).
În acelaşi timp, Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, a ajuns în august la 13,3%.
Faţă de luna iulie, indicele este de 100,44%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) determinată pe baza IAPC este 9,5%.
Banca Naţională a României prognozează o inflaţie de 13,9% pentru anul în curs.
Totodată rata anuală a inflaţiei este estimată să coboare până la 7,5% în decembrie 2023 şi la 2,3% în iunie 2024, conform Raportului asupra inflaţiei publicat de BNR în luna august.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro