"Inimile de laborator", noua speranţă în lumea transplanturilor

Postat la 31 martie 2016 139 afişări

Medicii şi-au dorit întotdeauna să poată descoperi calea de a creşte inimi transplantabile în laborator. Unul dintre cele mai noi studii pare să se apropie foarte mult de această realitate.

"Inimile de laborator", noua speranţă în lumea transplanturilor

Echipa de cercetători de la Massachusetts General Hospital şi Harvard Medical School a reuşit să dezvolte în laborator o inimă perfect funcţională, folosind celule stem, scriu cei de la Gândul.info.

Până acum, cercetările arătaseră că prin intermediul imprimantelor 3D pot fi fabricate segmente de inimă, cu utilizarea de material biologic. Chiar dacă aceste structuri nu conţin celule cardiace, ele formează scheletul pe care poate fi dezvoltat ţesutul cardiac. Cercetătorii americani s-au folosit de scheletul 3D şi, prin combinaţia cu celulele stem, au obţinut rezultatele amintite.

Pacienţii care au nevoie de transplanturi se lovesc de o mulţime de probleme, de la lipsa unui donator, până la apariţia riscului de respingere a noului organ de către pacient. Respingerea apare din cauza faptului că sistemul imunitar percepe noul ţesut ca pe o ameninţare şi începe planul de distrugere.

Citiţi mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

/actualitate/inimile-de-laborator-noua-speranta-in-lumea-transplanturilor-15179901
15179901
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.