Inovaţia în întreprinderile româneşti, în declin

Postat la 14 februarie 2014 34 afişări

Inovaţia în întreprinderile din România a înregistrat un declin în perioada 2010-2012, comparativ cu 2008-2010, astfel că doar 4 din 10 firme mari şi 2 din 10 firme mici şi mijlocii au implementat un produs, un proces, o metodă de organizare sau de marketing noi sau îmbunătăţite semnificativ.

Inovaţia în întreprinderile româneşti, în declin

 Totodată, ponderea întreprinderilor fără nicio inovaţie a crescut cu 10,1 puncte procentuale, conform rezultatelor provizorii ale cercetării statistice privind inovaţia în industrie şi servicii.

"Rezultatele provizorii ale cercetării statistice privind inovaţia arată că, în perioada 2010-2012, în rândul întreprinderilor din mediul de afaceri ponderea întreprinderilor care au introdus sau au implementat produse, procese, metode de organizare sau metode de marketing, noi sau îmbunătăţite semnificativ a fost de 20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale faţă de perioada 2008-2010.

Din rândul acestora, 14,4% au fost întreprinderi care au aplicat numai metode noi de organizare sau de marketing în timp ce, 1,9% au fost întreprinderi care au introdus sau implementat numai produse şi/sau procese noi sau îmbunătăţite semnificativ. O pondere de 4,4% din întreprinderi au introdus atât produse şi/sau procese noi cât şi metode de organizare şi/sau de marketing noi sau îmbunătăţite semnificativ", arată Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/inovatia-in-intreprinderile-romanesti-in-declin-12083458
12083458
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.