„Sentimentul pe care îl am în clipa de faţă este că vorbim degeaba. Faţă de anii trecuţi, există mai multe informaţii în legătură cu diasporele româneşti, în legătură cu migraţia, cu problemele, dar implicarea decidenţilor, care ar trebui să facă politici în acest sens, este minoră. Întrebarea pe care încep să mi-o pun ori de câte ori primesc o invitaţie la o discuţie de acest gen este ce Dumnezeu ar mai putea fi de adăugat”, spune Dumitru Sandu, profesor al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială în cadrul Universităţii din Bucureşti, într-o discuţie pe tema migraţiei.

Peste 219.000 de români au plecat la muncă în străinătate în 2017, cel mai recent an pentru care există statistici disponibile, iar în prezent cifrele oficiale arată că 3,6 milioane de români sunt emigranţi în alte state. Studiile sociologului Dumitru Sandu arată că, într-adevăr, motivaţia materială este una puternică – salariile de pe pieţele vestice fiind de 5-6 ori mai mari decât cele din România – însă faptul că românii din străinătate aleg să rămână acolo nu ţine de faptul că salariile sunt mai mici, ci de condiţiile şi oportunităţile de dezvoltare pe care le găsesc acolo.

Părerea sociologului este însă că ar trebui abandonate ideile preconcepute legate de faptul că motivaţia plecărilor este pur economică, deoarece această percepţie distrage atenţia de la motivele reale. „Un tip de răspuns al decidenţilor (când se ridică problema migraţiei – n. red.) este acela că românii pleacă pentru faptul că salariile sunt mai mari. Aşa e, dar tendinţa de a economiza excesiv interpretarea motivaţiilor de plecare este una dăunătoare discuţiei în spaţiul public, pentru politici în domeniu.” Oferă ca argument în acest sens rezultatele Youth Mobility, proiect în care au fost chestionaţi  2.000 de tineri din România în legătură cu motivaţiile lor de plecare, din care a rezultat că pentru ei este din ce în ce mai importantă motivaţia noneconomică, cea care nu este legată strict de salariul propriu.

Profesorul oferă ca exemplu majorarea salariilor din sectorul medical, unde, deşi salariile au ajuns să fie competitive cu cele din Vest, acţiunea nu a determinat întoarcerea medicilor în ţară. „Ideologia că oamenii pleacă doar pentru salarii mai mari trebuie descurajată, am date în spate şi nu am niciun gen de ezitare să o spun. Ideea că administraţia nu contează este iarăşi şubredă, potrivit sondajelor. Din acest punct de vedere, condiţia majoră pentru a reduce criza demografică, în speţă crizele asociate cu migraţia din România, este următoarea: România are nevoie de dezvoltare durabilă.”

În 2017, 33.000 de români au obţinut o cetăţenie străină, dintre care 25.000 într-o ţară din Uniunea Europeană, iar dintre aceştia 8.000 au optat pentru cetăţenia italiană. Cifrele mai arată că în perioadele de criză numărul de cereri de cetăţenii străine creşte. Mai mult decât atât, România este singura ţară membră a UE din topul 5 al ţărilor din care cei mai mulţi cetăţeni au primit cetăţenie europeană, restul de cetăţeni din acest top venind din ţări unde gradul de respingere socială este unul ridicat.

„Pentru a reduce din această tendinţă de exod din România, ai nevoie, simplificat vorbind, de două lucruri: competitivitate economică împreună cu dezvoltare durabilă, precum şi existenţa unei democraţii reale, care să definească modul de viaţă de zi cu zi.”

Cum ajung însă românii să plece în străinătate?

Procesul migraţiei începe cu intenţia de a pleca, care este la început una slab structurată, potrivit profesorului Dumitru Sandu. În ceea ce priveşte intenţia de întoarcere, sondajele arată că majoritatea românilor vor să revină acasă. În Madrid de pildă, 800 de români au fost întrebaţi dacă vor să revină în ţară. Răspunsul a fost da, în măsură de 70%. În momentul în care întrebările sunt aprofundate (în ce perioadă, ce pregătiri fac în acest sens etc.), procentul a scăzut de la 70% la circa 20%. „Surpriza a fost să constat că, pe termen mediu-lung, numărul românilor care se decid să rămână în străinătate, care solicită an de an cetăţenie străină este mult mai mare, cam cu 10.000 mai mulţi decât cei care pleacă pe perioadă lungă în străinătate. Acest lucru înseamnă că avem de-a face cu o frecvenţă în creştere a comportamentelor, nu a intenţiilor, de a rămâne pe termen lung, pentru totdeauna în străinătate. Ideea cum că pleacă ei în străinătate, câştigă nişte bani, fac casă aici, dar după aia vin înapoi pierde teren”, a mai explicat sociologul Dumitru Sandu în cadrul interviului.

În procesul migraţiei, a doua fază o implică intenţia împreună cu planurile concrete de plecare – unde, cum, când. În această fază se află mulţi dintre tinerii din România: potrivit unui studiu din 2015, 47% dintre tinerii din România au intenţii structurate de plecare în străinătate.

Următoarea etapă a migraţiei este cea în care persoana care pleacă nu îşi schimbă doar rezidenţa, ci şi domiciliul. Ultima fază este cea în care migrantul a stat mai mult timp în ţara adoptivă şi cere şi obţine cetăţenia. Problema migraţiei şi a diasporei este una abordată în spaţiul public, însă ignorată la nivel decizional, mai spune profesorul Dumitru Sandu.

„Există o ruptură foarte clară între decidenţii politici, nu numai de o culoare, şi diaspora. Punctul zero al elaborării unor strategii şi politici eficiente în domeniu este schimbarea atitudinii decidenţilor politici. Pasul doi este informaţia. Tot zic şi tot aştept să mă sune într-o zi cineva şi să-mi spună că nu am dreptate: «Noi facem sondaje în Italia, Spania, noi ştim ce e acolo». Se pot face lucruri bune, chiar dacă nu miraculoase.”

Potrivit profesorului, cele mai eficiente soluţii în materie de reducere a efectelor negative ale migraţiei şi rupturii în raport cu diaspora sunt soluţiile nespecifice: „Ceea ce faci aşezat, bine, pentru competitivitate în România, pentru creşterea competitivităţii, pentru reducerea gradului de birocraţie, supercentralizare etc.”.

Problema plecării românilor în străinătate este asociată cu probleme cum ar fi infrastructura, administraţia publică, sistemul de educaţie şi sănătate.

Cu toate acestea, există şi soluţii specifice în abordarea acestei probleme. Din punctul de vedere al sociologilor, rezolvarea problemei nu este oprirea migraţiei, ci optimizarea acesteia. Circulaţia migratorie ar trebui să devină un factor al dezvoltării durabile, şi nu un obstacol. „România nu este singura din estul Europei care are probleme de acest gen. Din cazul Poloniei se pot învăţa foarte multe. Există direcţie pentru strategii guvernamentale, institute ale Academiei, există multe fonduri de cercetare care pot fi uşor orientate către cercetare comparativă”, exemplifică profesorul cu un reper în direcţia soluţiilor asupra problemelor migraţioniste.

De la intrarea în Uniunea Europeană, parcursul României previzionat de sociologi în ceea ce priveşte migraţia este că ar putea urma drumul Portugaliei, Spaniei sau Italiei, de a deveni în primă fază ţară de plecare, apoi de plecări-sosiri.

„România nu face schimbări fundamentale decât în situaţii de criză, aşa spune istoria noastră. Care sunt şansele ca România să parcurgă drumul acestor ţări de după aderarea la UE? Nu ştiu, dar există două scenarii. În afară de scenariul în care România va importa forţă de muncă, mai există un scenariu, rău, nediscutat, ocolit: România să devină ţară de tranzit. Ţările despre care vorbeam au reuşit această trecere folosind intrarea în UE, atracţia de fonduri, pe care avem dovadă că noi nu ştim să o folosim.”

El mai crede că în contextul în care situaţia din România nu se schimbă şi ţara „va merge în continuare pe guvernare improvizată, există riscul ca toţi oamenii care vin din Pakistan, India, Republica Moldova să vină şi să treacă, nu să vină ca să rămână”.

În ceea ce priveşte implicarea reprezentanţilor mediului de afaceri în problemele sociale, sociologii şi economiştii sunt de părere că aceasta este benefică, iar iniţiativele nu lipsesc nici când vine vorba de problema migraţiei.

„Din fericire şi nefericire în acelaşi timp, lucrurile nu se schimbă decât dacă apare criza. Migraţia a avut şi un efect pozitiv, prin reducerea şomajului. Nu zice nimeni nimic în acest sens. Ne lăudăm că avem şomaj 4%, dar acest rezultat este datorat persoanelor care au plecat în străinătate şi trimit bani acasă. Încep să apară efectele negative. Faptul că mediul de afaceri începe să devină activ în aceste probleme şi pune presiune pe administraţie este bun. Este clar că trebuie schimbat ceva şi în sectorul financiar şi economia privată. Faptul că apar fenomene de criză de forţă de muncă este bun din acest punct de vedere.”

Efectele în plan economic ale plecărilor românilor în străinătate sunt, în primul rând, lipsa forţei de muncă şi subdezvoltarea regiunilor din care au loc cele mai multe plecări.

„Din păcate, studiile publicate pe care le avem pun foarte puţin în evidenţă efectele locale, regionale. Sunt nişte efecte negative ale migraţiei pe care nu le discutăm fiindcă nu avem date. Spre exemplu, chestiunea legată de lipsa de viabilitate economică a unor comune în legătură cu migraţia se poate dovedi. Se poate dovedi limpede legătura dintre scăderea veniturilor locale bugetare şi plecarea în străinătate.”

Mileniali pe picior de plecare

Bogdan este un tânăr de 23 de ani student al Universităţii din Bucureşti, cazat într-unul dintre căminele universităţii. Convins că vrea să rămână în România pentru a schimba lucrurile în bine, el nu crede în statisticile referitoare la plecările românilor, aşa că, citind un articol care indică numărul record al migranţilor, a început să îşi întrebe colegii şi chiar să facă sondaje pe Facebook în grupurile căminelor universităţii. Surpriză sau nu, Bogdan s-a lovit de un răspuns aproape unanim valabil pentru cei care vor să plece:

„Da’ ce să faci aici?”

Bogdan a constatat că dintre colegii de facultate sau cămin, mai mult de 80% au planuri concrete de plecare în străinătate. Cifra i s-a părut cam mare, aşa că a încercat să facă sondaje pe paginile de Facebook ale căminelor studenţeşti din Bucureşti. Din peste 200 de respondenţi, studenţi ai Universităţii din Bucureşti, mai mult de 44% şi-au manifestat intenţia de a pleca în străinătate, dintre care peste 80% ştiind şi unde.

Robert (20 de ani), coleg de cămin cu Bogdan, face două facultăţi simultan în cadrul Universităţii din Bucureşti. Şi-a propus ca după ce îşi va termina studiile, să facă un master în străinătate, iar prima sa opţiune este Germania, unde trăieşte tatăl său, iar a doua opţiune ar fi Marea Britanie, unde este stabilită mama sa. El mai are o soră de 15 ani, care este unul din cei 90.000 de copii din România care au ambii părinţi plecaţi în străinătate.

Jean (19 ani), student la Facultatea de Istorie, are de gând să plece în Marea Britanie şi să urmeze acolo cursurile unei facultăţi din Londra şi să se angajeze pe timpul studenţiei.

Mihai (21 de ani) este un alt exemplu de tânăr care şi-ar dori să plece în străinătate. El a fost plecat cu programul Work and Travel în SUA pe perioada verii trecute şi spune că, dacă ar putea, mâine s-ar muta acolo. „Ce mi-a plăcut cel mai mult în America au fost oamenii, mentalitatea, este altfel decât aici. Dacă mai pun în calcul şi banii... Păi la un moment dat am început să pun bani deoparte pentru că efectiv nu mai aveam pe ce să îi cheltuiesc”, spune Mihai.

Amir (29 de ani) provine din Siria şi a fost student al Universităţii din Bucureşti timp de cinci ani, finalizând programul de licenţă şi masterat. În timpul studiilor şi după finalizarea acestora, Amir a lucrat în România, având la un moment dat trei joburi simultan, dintre care două part-time, cu care totaliza un câştig de peste 4.000 de lei lunar. El a reuşit să dobândească cetăţenia română, iar acum are planuri de plecare în Vest. „E greu, Bogdan, aici la voi. Da, plec în Franţa la fratele meu. În Siria e război şi nu mă pot întoarce, dar acum că am cetăţenia (română – n. red.), pot pleca în Franţa”, spune Amir.