Invenţia care poate DISTRUGE producătorii de îmbrăcăminte pentru copii: hainele care cresc odată cu copilul

Autor: Florin Casota Postat la 07 septembrie 2017 1323 afişări

Cum ar fi să cumperi un singur articol de îmbrăcăminte pentru copil care să se potrivească timp de mai mulţi ani. Un tânăr britanic a găsit o soluţie care sperie producătorii de îmbrăcăminte pentru copii

Ryan Yasin este designer şi s-a folosit de cunoştiinţele sale de inginerie aeronautică pentru a dezvolta haine care cresc odată cu copilul. 

Hainele sunt realizate dintr-o ţesătură ce se extinde astfel încât un bebeluş ar putea purta mai mulţi ani aceleaşi haine. Această realizare i-a adus lui Yasin premiul pentru design James Dyson, ce recunoaşte şi recompensează soluţiile imaginative de design la probleme globale.

Tânărul a realizat materialul utilizând principiile ştiinţifice învăţate în urma studiilor de ingineri aeronautică, după ce a remarcat lipsa durabilităţii produselor de îmbrăcăminte din industrie şi fiind frustrat de cât de repede nepoţii lui schimbau hainele datorită ritmului rapid de creştere al copiilor, notează The Guardian.

Hainele sunt impermeabile şi reciclabile şi potrivite pentru copii cu vârstele cuprinse între 3 luni şi 3 ani. Majoritatea copiilor cresc atât de repede în primii doi ani de viaţă încât schimbă 7 mărimi, potrivit unui studiu realizat de Aviva. De asemenea, părinţii britanici cheltuiesc, în medie, 2000 de lire sterline pe haine pentru copii până la vârsta de trei ani. Pe lângă costul ridicat şi durata limitată a vieţii, producţia în masă a articolelor de îmbrăcăminte pune presiuni asupra mediului prin deşeuri, consumul de apă şi emisiile de carbon.

Până acum, Yasin a creat 500 de prototipuri de haine şi plănuieşte să folosească cei 2000 de dolari, primiţi drept premiu, să continue discuţiile cu investitorii şi să dezvolte afacerea. El speră ca hainele să ajungă pe rafturile magazinelor din Marea Britanie în următoarele luni.

Nu a dezvăluit încă un preţ pentru produsele sale, dar a declarat că are de gând să păstreze un preţ competitiv.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.