Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind impozitul specific în turism
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut miercuri Parlamentului reexaminarea legii privind impozitul specific pentru persoanele juridice care care desfăşoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri şi alimentaţie publică.
Preşedintele consideră că se impune reexaminatea actului normativ pentru că nu realizează pe deplin scopul preconizat de legiuitor, adică necesitatea creşterii încasărilor la bugetul de stat şi promovarea unei etici în afaceri, în special având în vedere importanţa domeniului turismului şi alimentaţiei publice.
Totodată, Iohannis afirmă că avantajul celor care vor plăti mai puţin poate fi interpretat ca reprezentând un ajutor de stat şi cere Parlamentului consultarea Comisiei Europene.
"Alocarea impozitului stabilit conform noilor reglementări va fi mai mare decât cea plătită conform prevederilor Codului Fiscal pentru anumiţi agenţi economici, în timp ce alţi agenţi economici vor plăti mai puţin decât în prezent pentru aceeaşi activitate desfăşurată, ignorându-se capacitatea de plată a contribuabilului la sfârşitul exerciţiului financiar", subliniază şeful statului în cererea de reexaminare.
Astfel, Klaus Iohannis arată că firmele care vor plăti un impozit mai mare îşi vor creşte gradul de îndatorare şi îşi vor reduce investiţiile, vor comite evaziune fiscală şi chiar îşi vor închide activităţile. De asemenea, şeful statului consideră că firmele care vor plăti un impozit mai mic decât în prezent vor beneficia de un avantaj selectiv în raport cu ceilalţi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro