Iohannis: În România trebuie făcută o educaţie antreprenorială reală
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că în România este nevoie de o educaţie antreprenorială reală. Şeful statului a explicat că în şcoli materia educaţiei antreprenoriale este predată de oameni care nu au legătură cu domeniul respectiv.
"Trebuie făcută o educaţie antreprenorială reală. Reală! Atenţie! Toată lumea are impresia că daca trimitem în şcoală pe unii care predau o materie care se numeşte educaţie antreprenorială am rezolvat problema. Nu-i chiar aşa! Nu poţi să trimiţi la şcoală să predea oamenii ceva ce, de fapt, nu se pricep să facă. Ştiţi foarte bine că am avut – generaţia noastră, precum domnul prim-ministru şi cum mine – am avut profesorii de economie politică şi socialism. Oameni de multe ori respectabili dar care nu au absolut, dar absolut nicio treabă cu educaţia antreprenorială – găsindu-i în şcoală li se dă educaţia antreprenorială. Nu putem să ne ascundem la infinit după deget", a declarat Klaus Iohannis în cadrul evenimentului "Topul naţional al firmelor private din România".
Acesta a afirmat că o societate democratică matură nu poate fi construită folosind metode din 1967.
"Aud foarte des, fiindcă îmi place să merg la astfel de întâlniri, că ne aflăm într-o tranziţie dintr-un capitalism clasic într-o societate a cunoaşterii, cum aud foarte des pe unii care comentează politica că noi am scăpat de mult de comunism şi ne îndreptăm spre o societate matură.
Vă spun drept că şi într-una şi într-alta suntem cam departe de obiectiv şi în consecinţă cred că trebuie să mergem şi să eliminăm rădăcina răului. Nu putem să construim o societate democratică matură folosind metode şi structuri din ‘67, este clar, cum nu putem să trecem într-o etapă de piaţă matură, cu firme multe care se bazează pe inteligenţă artificială, pe cunoaştere la modul general, până când nu avem o bază serioasă. În Romania avem mult, mult prea puţini antreprenori, avem mult prea puţine firme şi mult prea puţin respect pentru economia reală şi toate aceste lucruri trebuie abordate frontal", a spus Klaus Iohannis.
Totodată, şeful statului a declarat că trebuie încurajaţi oamenii care fac performanţă şi nu cei care rămân datori ani de zile la stat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Urmărește Business Magazin
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=18556101&pid=341)
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro