Isărescu: Dacă BNR nu mai vinde în piaţă valuta de la Finanţe s-ar putea reveni la un curs dual
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că ar fi nevoie de o nouă piaţă valutară şi s-ar putea reveni la un curs dual sau triplu dacă banca centrală nu ar vinde în piaţă valuta atrasă de Ministerul Finanţelor Publice prin emisiuni de obligaţiuni.
El a dat ca exemplu comentariul unui "distins profesor de economie" legat de piaţa valutară din România, care apreciază că Banca Naţională trebuie să lase cursul liber, determinat doar de cerere şi ofertă şi să nu intervină în piaţă.
"Las la o parte faptul că, de vreo 15 ani, pe site-ul Băncii Naţionale noi vorbim despre flotare controlată şi spunem că ne rezervăm dreptul să intervenim când există o volatilitate mai mare, dar chiar cu câteva zile înainte am explicat despre vânzările de valută ale Ministerului de Finanţe. Fac ele parte din oferta de valute de pe piaţă sau nu, mai ales când sunt sume mari?", a spus Isărescu la seminarul "Crearea unei pieţe de capital internaţionale în România", organizat la BNR, la care au fost prezenţi premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
Guvernatorul a amintit că Ministerul Finanţelor s-a împrumutat cu două miliarde dolari de pe piaţa SUA pe 15 ianuarie pentru a finanţa deficitul bugetar, "adică a acoperi prin transformarea dolarilor în lei cheltuielile care sunt mai mari decât veniturile şi vinde această sumă". Totodată, el a explicat din nou că toate conturile MFP sunt ţinute la Banca Naţională, care face emisiunea monetară şi vinde suma în piaţă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro