Sărbătorirea Noului An pe 1 ianuarie este un fenomen relativ nou. Calendarul Roman Timpuriu avea ca reper ziua de 1 martie ca trecere într-un nou an. În ianuarie se începe marcarea unui nou an după anul 153 înaintea erei noastre. Dar serbarea nu era respectată cu adevărat.

Prima lecţie a timpului este că trece. Prima realitate observată de către om este propria îmbătrânire. Omul a simţit nevoia să ”oprească” timpul. Astfel s-a născut convenţional Calendarul. Calendarul Roman Timpuriu a impus astfel 1 martie ca serbare a anului nou. Calendarul avea zece luni şi începea cu luna martie. Numele lunii martie (latină: Martius) vine de la zeul Marte, zeul războiului din mitologia romană şi era considerată o lună favorabilă începerii războiului. Practic, denumirile lunilor din calendarul contemporan vin din acest prim calendar, legat de gândirea mitologică şi de acţiuni pragmatice: agricultură, război, etc.

Prima oară când Noul An a fost celebrat a avut loc în Roma anului 153 înainte de Hristos. Dar nu a existat o constantă serbare a acestei date. Serbarea din Ianuarie marca alegerea consulilor romani, poziţia publică cea mai importantă din Imperiu.

Abia Calendarul Iulian instituie 1 ianuarie ca obligatoriu început de an nou. Iulius Caesar a introdus un nou calendar bazat pe mişcarea Soarelui. Era o formă revoluţionară de măsurare a timpului pentru acele vremuri.

Evul Mediu consideră păgână sărbătoarea anului nou pe 1 ianuarie. În 567 Conciliul de la Tours interzice 1 ianuarie. Anul Nou era serbat pe 25 Decembrie, naşterea lui Isus sau în martie, când se serba Paştele, Învierea Domnului.

Calendarul gregorian, după 1582, impune din nou 1 ianuarie. Marea majoritate a ţărilor catolice adoptă această dată, dar serbarea nu se generalizează. Britanicii vor adopta data după 1752, dar coloniile Imperiului au ignorat această dată. Calendarul gregorian este varianta de calendar cu cea mai mare răspândire. O modificare a calendarului iulian a fost propusă pentru prima oară de doctorul şi astronomul napolitan Aloysius Lilius şi a fost decretată de papa Grigore al XIII-lea (al cărui nume l-a primit acest calendar) la 24 februarie 1582.[1]

Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocţiul de primăvară să se mute uşor înapoi în anul calendaristic.

Dezvoltarea unei gândiri laice, generalizarea reperului gregorian, au condus la stabilirea convenţională a datei de 1 ianuarie ca start al unui nou ciclu temporal pentru toate ţările lumii.

În Regatul României calendarul pe stil nou a fost introdus în anul 1919. Astfel, în Vechiul Regat data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919. În Transilvania calendarul gregorian fusese introdus în anul 1590, iar în Bucovina în anul 1773. În Grecia acest calendar a fost adoptat în 1924. Această măsură nu a fost adoptată şi de bisericile ortodoxe răsăritene. În loc de aceasta, în mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit care tăia 13 zile ale acelui an şi adopta o nouă regulă pentru anii bisecţi care făcea ca să nu fie nici o diferenţă între cele două calendare până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Grecia, Bulgaria, România, Polonia şi altele din zona est-mediteraniană (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Cipru) au adoptat calendarul iulian revizuit. Aceste biserici, care folosesc noul calendar, vor sărbători Crăciunul împreună cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Rusia, Serbia, Ierusalim şi câţiva episcopi din Grecia nu au acceptat calendarul iulian revizuit şi vor continua să sărbătorească Naşterea lui Cristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian, până în anul 2100. Toate celelalte biserici răsăritene, care nu sunt ortodoxe, (bisericile coptă, etiopiană, nestoriană, siriacă şi armenească), vor continua să folosescă propriile lor calendare. Toate bisericile răsăritene continuă să sărbătorească Paştele iulian, cu excepţia Bisericii Ortodoxe Finlandeze, care a adoptat paştele gregorian. Republica China a adoptat în mod formal calendarul gregorian la proclamarea sa din 1 ianuarie 1912 dar, în curând, ţara s-a prăbuşit într-o epocă a dictaturilor militare, fiecare dictator folosind alt calendar.