Japonia comemorează patru ani de la tsunami şi accidentul nuclear de la Fukushima

Autor: Ioana Bojan Postat la 11 martie 2015 171 afişări

Japonia comemorează miercuri patru ani de la cutremurul cu magnitudinea 9 şi tsunamiul devastator din nord-estul ţării, care a provocat moartea sau dispariţia a aproximativ 18.500 de persoane în 2011 şi a cauzat cel mai grav accident nuclear din istoria ţării, relatează DPA în pagina electronică.

Slujbe de comemorare au fost organizate în toată ţara, iar un minut de reculegere a fost ţinut la ora locală 14.46 (7.46, ora României), ora exactă la care s-a produs cutremurul cu magnitudinea 9, la 11 martie 2011.

Seismul şi tsunamiul devastator care i-a urmat au provocat moartea sau dispariţia a aproximativ 18.500 de persoane şi rănirea altor 6.150, iar 403.000 de case şi alte clădiri au fost distruse, a precizat Agenţia naţională de poliţie.

Aproximativ 120.000 de persoane încă nu se pot întoarce în casele lor din cauza contaminării radioactive din zonele situate în apropierea centralei atomice Fukushima Daiichi, care a făcut obiectul celui mai grav accident nuclear din istoria Japoniei.

Guvernul japonez a organizat o ceremonie de comemorare la Tokyo în cursul zilei de miercuri, la care au participat împăratul Akihito, împărăteasa Michiko, premierul Shinzo Abe şi reprezentanţi ai familiilor victimelor.

"Nu putem uita niciodată imaginea tsunamiului terifiant pe care am văzut-o la televizor în acea zi", a declarat împăratul Akihito, în cadrul ceremoniei din Tokyo.

Aproximativ 228.000 de persoane trăiesc în continuare în locuinţe temporare, a anunţat Guvernul, în condiţiile în care procesul de reconstrucţie a zonelor devastate se desfăşoară cu dificultate din cauza lipsei de muncitori şi a preţurilor mari la materiale de construcţii.

Toate reactoarele nucleare ale Japoniei rămân oprite în urma accidentului din 2011 de la centrala nucleară Fukushima Daiichi, cel mai grav din istorie după cel de la Cernobîl.

Guvernul condus de Shinzo Abe intenţionează însă să repornească unele dintre reactoarele nucleare. Patru dintre ele, dintre care două în prefectura Kagoshima şi două în prefectura Fukui, au primit aprobare de la autorităţile de reglementare în domeniu pentru a fi repornite, pe fondul temerilor opiniei publice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
JAPONIA,
TSUNAMI,
COMEMORARE
/actualitate/japonia-comemoreaza-patru-ani-de-la-tsunami-si-accidentul-nuclear-de-la-fukushima-13967048
13967048
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.