"Jocul fecioresc", tradiţie din Transilvania, inclus pe lista UNESCO
Ministrul Culturii a anunţat pe Facebook că România a reuşit să includă încă o tradiţie pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii.
„România a reuşit aseară, prin Ministerul Culturii, la o renuniune UNESCO în Namibia, să includă pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii jocul fecioresc, care se dansează în special în Transilvania. Îl găsiţi aici, sub numele de: "Lad's dances in Romania”. Mulţumiri speciale Cătălinei Pîrvu şi lui Dejeu-Petru Zamfir, care ne-au reprezentat la Windhoek, în Namibia, precum şi lui Gabriel Sarafian, care ne-a ajutat, la Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO la Paris. Jocul fecioresc devine astfel a cincea prezenţă a României pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii”, a scris Vlad Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.
În Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţiii UNESCO mai sunt incluse şi: Ritualul Căluşului, Doina, Ceramica de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro