Litoralul se ieftineşte cu până la 70% de vineri
Ediţia de toamnă a programului “Litoralul pentru toţi” începe vineri. Românii se pot caza în hotelurile si pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte.
Conform Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program pastrand tarifele de anul trecut
Programul “Litoralul pentru toţi”, a ajuns la ediţia cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2023 şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.
FPTR estima că peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în septembrie.
“Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirma Dragoş Răducan, presedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, dacă se cumpără un sejur de minim 5 nopţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro