Lumea se confruntă cu crize fără precedent de la cel de-al Doilea Război Mondial - comisar UE

Autor: Anna Primac Postat la 24 septembrie 2014 78 afişări

Lumea se confruntă cu crize la un nivel fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial, iar comunitatea în curând nu va mai putea răspunde umanitar, a avertizat marţi comisarul european pentru ajutor umanitar, Kristalina Gheorghieva, citată de AFP.

"În prezent, avem un nivel mondial al crizelor mai important ca niciodată după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar principalul motiv pentru această situaţie este că reacţionăm când este prea târziu", a declarat Gheorghieva, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia Adunării Generale a ONU.

"Mai multă atenţie ar trebui să fie acordată prevenirii şi soluţionării conflictelor, trebuie să acţionăm înainte ca războaiele să fie în plină desfăşurare", a adăugat ea.

"În caz contrar, nu vom mai fi în stare să gestionăm consecinţele crizelor umanitare generate de conflicte", a avertizat Gheorghieva.

Comunitatea internaţională cheltuieşte tot mai mulţi bani pentru ajutor umanitar - 17 miliarde de dolari până la sfârşitul lui 2014 faţă de două miliarde de dolari în 2000, a subliniat Gheorghieva, menţionând de asemenea că 450 de lucrători umanitari au fost ucişi, răniţi sau răpiţi în 2013.

"Avem nevoie de răspunsuri, nu pentru că nu mai sunt bani, nu pentru că nu mai sunt oameni care să îşi rişte vieţile, ci pentru că nevoile noastre cresc mai repede decât capacitatea noastră de a răspunde" acestor crize, a adăugat ea.

Crizele umanitare din Irak şi Siria s-au agravat dramatic în ultimele luni, a menţionat Gheorghieva.

"Am asistat în Irak la deplasări ale populaţiei la o scară ce depăşeşte capacitatea de răspuns a comunităţii umanitare", a afirmat ea.

Cel puţin o jumătate de milion de persoane au plecat din zonele din nordul Irakului controlate de jihadiştii grupului Stat Islamic şi nu primesc ajutor, a declarat comisarul european.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ONU,
UE,
/actualitate/lumea-se-confrunta-cu-crize-fara-precedent-de-la-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-comisar-ue-13335450
13335450
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.