Madonna vrea să îşi scrie memoriile
Cântăreaţa Madonna intenţionează să îşi scrie în curând memoriile, iar volumul autobiografic va include multe poveşti care vor avea potenţialul de a-i inspira pe cititori, potrivit declaraţiilor artistei, citată de contactmusic.com.
Cântăreaţa americană, care a publicat în trecut "Sex", un volum ilustrat conţinând numeroase fotografii erotice, dar şi mai multe cărţi de poveşti pentru copii, intenţionează să scrie şi o carte care va spune povestea vieţii sale.
Într-un interviu acordat postului BBC Radio 2, vedeta americană a declarat: "Sunt sigură că într-o bună zi îmi voi scrie autobiografia. Albumele mele reprezintă doar o parte a vieţii mele. Dacă îmi voi scrie memoriile, atunci acea carte va spune totul, de la început până la sfârşit, iar acest fapt înseamnă că voi avea o perioadă destul de mare de acoperit. Voi spune poveştile despre care eu cred că sunt valoroase, care au capacitatea de a-i inspira pe oameni, cu care oamenii pot să se identifice".
"Eu sunt o persoană căreia îi place să spună poveşti. Asta cred despre mine însămi", a adăugat vedeta americană.
Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
În august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro