MAE: Condamnăm atacurile din Canada. România rămâne angajată în lupta împotriva terorismului

Autor: Catalina Mihai Postat la 23 octombrie 2014 42 afişări

MAE condamnă cu fermitate atacurile armate asupra Parlamentului canadian şi asupra Memorialului naţional de război, reiterând faptul că România rămâne angajată, împreună cu Canada şi toate statele democratice, în lupta extremismului şi terorismului internaţional.

"Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacurile teroriste armate asupra Parlamentului canadian şi Memorialului naţional de război din 22 octombrie 2014, soldate cu decesul unui militar canadian şi rănirea altor membri ai forţelor canadiene de ordine şi îşi exprimă solidaritatea deplină cu Canada, un aliat şi prieten apropiat al României", potrivit unui comunicat MAE, remis MEDIAFAX.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a adresat omologului său, John Baird, o scrisoare prin care îl asigură pe acesta de solidaritatea României în aceste momente dificile şi transmite condoleanţe familiei îndoliate şi compasiune faţă de familiile celor răniţi, se mai arată în comunicat.

MAE precizează că România rămâne angajată ferm, împreună cu Canada şi toate statele democratice, în lupta împotriva extremismului şi terorismului internaţional care constituie "o ameninţare la adresa valorilor democratice, libertăţii şi siguranţei cetăţenilor".

Un bărbat a deschis focul, miercuri dimineaţă, asupra unui militar la Memorialul naţional de război, iar ulterior cel puţin 20 de focuri de armă au fost trase în Parlamentul Canadei, incidentele soldându-se cu moartea atacatorului şi a unui militar, relatează AFP.

În momentul atacurilor, premierul Stephen Harper se afla în clădirea Parlamentului, unde participa la o reuniune săptămânală a Partidului Conservator. El a fost evacuat din Parlament şi transportat spre o locaţie sigură.

La câteva ore după incidente, autorul atacului armat asupra Parlamentului de la Ottawa a fost identificat ca fiind Michael Zehaf-Bibeau, un canadian în vârstă de 32 de ani, considerat de serviciile de informaţii drept "călător cu grad ridicat de risc" şi căruia recent i-a fost retras paşaportul.

Conform postului de televiziune canadian CTV, Michael Zehaf-Bibeau a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru furt şi posesie ilegală de arme, în 2003. De asemenea, el este urmărit pentru posesie de stupefiante.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MAE,
OTTAWA,
ATAC
/actualitate/mae-condamnam-atacurile-din-canada-romania-ramane-angajata-in-lupta-impotriva-terorismului-13445083
13445083
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.