Manifestaţii în Spania, în cadrul celei de-a treia greve din educaţi
Zeci de mii de elevi, studenţi, părinţi şi profesori au defilat, joi, în Spania împotriva unei reforme foarte controversate a educaţiei, în cadrul unei zile de grevă generală la apelul sindicatelor şi părinţilor elevilor.
"Niciun pas înapoi, împotriva reformelor, grevă generală", strigau liceenii în manifestaţia de la Madrid, unde s-au adunat zeci de mii de persoane în pofida ploii.
La Barcelona numărul lor era între 30.000, potrivit poliţiei, şi 170.000, potrivit organizatorilor, iar alte câteva mii de persoane defilau în alte aproximativ 50 de oraşe ale ţării.
Aceasta este a treia grevă generală organizată în acest sector de la preluarea puterii de către Guvernul conservator al lui Mariano Rajoy, la sfârşitul lui 2011, în cadrul căruia ministru al Educaţiei este Jose Ignacio Wert, căruia sindicatele îi cer demisia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro