Companiile germane şi alţi jucători industriali mari occidentali ame­ninţă că îşi mută liniile de pro­duc­ţie în ţări mai prietenoase, cu energie ieftină şi costuri mici, iar guverne precum cele ale Ungariei şi Poloniei le primesc cu braţele deschise, ispitindu-le cu subvenţii generoase. Se lasă ademenite acolo şi companii asiatice sau americane.

Însă o pro­blemă care în curând va limita atracţia econo­miilor est-europene pentru in­ves­ti­torii străini mari este penuria de forţă de mun­că. Ungaria, unde politica de industriali­zare for­ţată din ultimul deceniu a dus la crearea a peste un milion de locuri de muncă, importă deja mun­citori din afara UE pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă creat de zecile de fabrici care se construiesc în fiecare an. Însă cu o astfel de criză nu se confruntă ţările nord-africane.

Sunt şi mai ieftine, au şi resurse naturale şi un potenţial uriaş de producere de energie solară şi eoliană, iar unele se dezvoltă accelerat. Dacă pe scena politică regională se instalează şi stabilitatea, Africa de Nord poate deveni un concurent economic formidabil pentru Europa de Est. Cu o industrie auto bine repre­zen­tată de companii mari in­ternaţio­nale şi cu exporturi agricole în creştere puternică, Marocul este deja, şi este ajutat să se dezvolte de războiul co­mercial dintre Occident şi China.

Uzinele grupului fran­cez Renault din Maroc pro­duc mai multe maşini Dacia decât cele din Româ­nia, ast­fel că această ţară este bine stabilită în industria auto globală. Acolo mai produc autovehi­cule şi mo­toare Stellantis, tot o mare companie fran­ceză, şi BYD din partea Chinei.

Astfel de giganţi industriali atrag constelaţii de furnizori, şi cum în Europa creşte curentul electromobilităţii, au început să-şi construiască fabrici acolo şi producători de baterii din China. La agricultură, Marocul a devenit o superpu­tere africană cu exporturi în creştere mai ales în Uniunea Europeană.

Dacă România a exportat produse agroalimentare, excluzând cereale, seminţe şi animale vii, de 1,5 mi­liarde de euro în primul se­mes­tru al acestui an, numai ex­porturile marocane de fruc­te şi legume către UE la şase luni ating această va­loare. Anul trecut, ex­por­tu­rile totale agroali­men­tare s-au situat la 7,5 mi­liarde euro, nivel în creştere cu 20% şi atins pentru prima dată în istorie. Industria nu poate creşte fără energie, iar guvernul marocan are planuri mari cu producţia de energie regene­rabilă şi mai ales cu exportarea ei în UE.

Însă tocmai aici este cea mai mare slăbi­ciune economică a acestei ţări. În prezent, Marocul depinde de importuri pentru a acoperi 90% din consumul de energie, potrivit unei analize BBC. În 2021, peste 80% din producţia de electricitate a fost obţinută prin arderea căr­bu­nelui, a gazelor naturale şi motorinei. Contri­buţia energiei eoliene a fost de doar 12% şi a celei solare de numai 4,4%.

Dar ambiţiile sunt mari. Planurile actuale prevăd ca până în 2030 peste 50% din electri­ci­tate să provină din surse regenerabile şi ca e­ner­gia să fie exportată în UE şi Marea Britanie prin cabluri submarine. Sunt planuri „nebu­neşti“, după cum recunoaşte chiar Xlinks, start-up­-ul care vrea să aducă electricitate curată marocană pe piaţa britanică printr-un cablu pe sub mare cu o lungime de 3.800 de kilometri.

Gaia Energy, unul din liderii energiei verzi din Maroc, dezvoltă proiecte de energie eoliană şi solară despre care spune că pot acoperi până la 4% din nevoia de electricitate a Germaniei şi Italiei. Gaia, dar şi alte companii, se orientează şi spre hidrogenul verde, produs cu ajutorul energiei regenerabile. Pentru astfel de planuri este nevoie de investiţii mari, de fabrici şi specialişti. O parte din bani vin de la Banca Mondială, care a adus câteva milioane de dolari pentru dezvoltarea sectoarelor de profil.

Dacă lucrurile merg bine, economia maro­cană va primi un impuls considerabil. Forţa de muncă nu lipseşte, rata şomajului fiind de peste 11% - faţă de minime istorice în statele est-euro­pene. Însă, se întreabă BBC, cât de sănătoasă va fi pentru economie prioritizarea exporturilor de energie în dauna satisfacerii nevoii interne? Companiile chineze nu-şi pun astfel de între­bări, sau nu cred că economia marocană va muri de foame când are brânza în traistă.

Anul acesta mai multe companii chineze şi-au anunţat intenţia de a produce în fabrici marocane baterii pentru maşini electrice. Gru­pul chinezo-european Gotion High-Tech (cu VW în acţionariat) a anunţat că va face acolo o gigauzină de 6 miliarde de euro. Tinci Materials Technology, care produce materiale pentru ba­terii, a anunţat în vară o investiţie de 280 mili­oane de dolari în Maroc, menţionând printre a­trac­ţiile acestei ţări resursele bogate de roci fos­fatice (din care se extrag materii prime nece­sare producţiei de baterii cu litiu), poziţia geo­grafică bună şi stabilitatea politică.

Săptămâna trecută, Huayou Cobalt din China şi LG Chem din Coreea de Sud au spus că vor construi o rafinărie pentru litiu şi o fabrică de materiale pentru baterii în Maroc. Valului i s-a alăturat CNGR Advanced Material, companie chineză şi unul dintre cei mai mari producători de materiale pentru baterii, care vine cu o investiţie de două miliarde de dolari în Maroc. Investiţia a venit şi cu avertismentul că companiile chineze evită sau amână investiţiile directe în SUA şi UE din cauza jocurilor geopolitice şi a timpului lung de aşteptare pentru primirea autorizaţiilor.

Astfel, Marocul este câştigătorul nesperat din războiul comercial dintre SUA şi China, notează Financial Times. Această ţară este în poziţia ideală pentru a servi şi piaţa europeană şi pe cea americană. Este apropiată geografic de Europa în timp ce interesul UE pentru Africa de Nord creşte şi are un acord de comerţ liber cu SUA. După modelul Ungariei, unde companiile germane vin pentru a se întâlni cu companii chineze şi consuma gaze ruseşti, Marocul este văzut ca o punte rapidă pentru companiile chineze către pieţele vestice.