Mărturii în cazul Floreasca: Flacăra s-a extins din zonele lombare şi toracică spre capul pacientei

Autor: Departamentul Social Postat la 29 decembrie 2019 189 afişări

Mărturii în cazul Floreasca: Flacăra s-a extins din zonele lombare şi toracică spre capul pacientei

Angajaţii de la Spitalul Floreasca mărturisesc cum pacienta a ars în sala de operaţii, aceştia povestind că flacăra s-a extins foarte repede din zonele lombare şi toracică spre capul femeii, unde aparatul de anestezie era în funcţiune. 

Deputatul Emanuel Ungureanu prezintă, pe pagina sa de Facebook, noi mărturii ale personalului auxiliar privind cazul femeii care a luat foc într-o sală de operaţii de la Spitalul Floreasca.

„Îngrijitoare: “În timp ce se desfăşura intervenţia chirurgicală în Sala 1 am observat-o pe colega mea că întră în sala de operaţie, am urmat-o crezând că are nevoe de ajutor. Am auzit ţipete, strigându-se: FOC! VENIŢI CU APĂ! Colega mea a luat un lighean, iar eu am luat o găleată cu apă din filtru. În timp ce mă îndreptam spre sală, brancardierul mi-a luat găleata din mână, ducându-se el în sala 1.”

Brancardier: „Am simţit un miros puternic de fum şi am verifica de unde provine. Intrând în sala 1 am văzut multă apă pe podea şi toată lumea prezentă speriată, iar pacienta care se afla pe masa de operaţie, FUMEGA.”

Angajat secţia Anestezie: “În timpul pregătirii montării cateterului, unul dintre medicii chirurgi a strigat: foc. A încercat să stingă focul, moment în care medicul anestezist era la capul pacientei ca sa nu se detubeze, iar eu am tras de câteva câmpuri de sub pacientă - ca focul să nu ajungă la capul pacientei. ”

Asistent medical: “La sosirea în sala de operaţie medicul ne-a informat că pacienta este polialergică, lucru menţionat şi în foaia de observaţie şi că doreşte alcool alb, adică Skinman Soft Protect.

Dup ce le-am dat pe masă cele necesare intervenţiei, inclusiv soluţia cerută, medicii au efectuat câmpul operator şi au aşezat câmpurile sterile. La un moment dat, după ce au început intervenţia, unul dintre medici a sesizat miros de ars, moment în care echipa operatorie a început să mişte câmpurile pentru a găsi sursa de foc şi a o stinge.

În momentul în care medicul a îndepărtat câmpul de pe pacientă, flacăra s-a extins cu repeziciune din zonele lombară şi toracică către capul pacientei, unde era aparatul de anestezie în funcţiune. Văzând flacăra am luat un alt câmp şi am încercat să sting focul. Am auzit mai multe persoane strigând să aducem apă sau ser să stingem focul. Medicul a luat câmpul şi a continuat să stingă focul. S-au îndepărtat câmpurile arse de pe pacientă şi a fost chemat în sală medicul chirurg plastician de gardă care a evaluat starea pacientei.”, se arată pe pagina de Facebook a lui Ungureanu.

Deputatul anunţă că luni, la ora 10:00 depune o sesizare penală în acest caz, la Parchetul General.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ungureanu,
floreasca,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.