Masa tăcerii în Parlament: OPT PARLAMENTARI au vorbit doar la depunerea jurământului
Opt parlamentari au luat cuvântul doar o singură dată, la depunerea jurământului, deşi a trecut un an şi jumătate de la preluarea mandatului. Alţi 130 au vorbit de mai puţin de 10 ori. La polul opus avem aleşi cu peste 500 de luări de cuvânt.
Din 329 de deputaţi, opt au luat cuvântul în plenul Camerei o singură dată, la depunerea jurământului, în decembrie 2016. Printre aceştia se numără actualul ministru al Economiei, Dănuţ Andruşcă, deputatul Furic Iarco, din partea minorităţilor naţionale, membru al Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România şi Nicolae Bănicioiu, care a demisionat, în mai, din PSD şi a trecut în partidul lui Victor Ponta, Pro România.
Alţi 98 de membri ai Camerei Deputaţilor au luat cuvântul de mai puţin de 10 ori în mandatul de un an şi jumătate. Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, a vorbit doar de două ori în acest mandat de parlamentar. În mai 2017, Sorin Cîmpeanu a demisionat din ALDE, rămânând deputat neafliat, iar în primavara acestui an s-a alăturat formaţiunii Pro România, partidul lui Victor Ponta.
Citiţi mai multe pe www.gandul.info
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro