Mesaje Ro-Alert în România după bombardamentele nocturne din porturile ucrainene

Autor: Petru Mazilu Postat la 13 septembrie 2023 27 afişări

Mai multe mesaje Ro-Alert au primit în noaptea de marţi spre miercuri persoanele aflate în localităţile din România de lângă graniţa cu Ucraina. Mesajele au fost emise după bombardamentele nocturne din porturile ucrainene.

Mesaje Ro-Alert în România după bombardamentele nocturne din porturile ucrainene

Sistemul Ro Alert i-a anunţat pe locuitorii de pe malul românesc al Dunării despre bombardamentele de pe malul ucrainean. În zonă sunt mai multe localităţi din judeţul Tulcea şi oraşul Galaţi. Sistemul Ro-Alert a pornit după ce portul Reni ar fi fost atacat cu drone lansate de ruşi.

„Ro-Alert: alertă extremă. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul. Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 minute”, scrie în mesajul primit de români după miezul nopţii.

Autorităţile din România au luat mai multe măsuri după ce pe malul tulcean al Dunării au fost descoperite resturi care par să aparţină unor drone. Pe lângă utilizarea sistemului Ro-Alert, vor fi verificate adăposturile de protecţie civilă, vor fi amenajate unele adăposturi provizorii şi vor fi demarate campanii de informare a populaţiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bombardamente,
ro alert,
ucraina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.