Messi a primit o ofertă oficială de la Al-Hilal. Clubul saudit îi oferă cel mai mare salariu din istoria fotbalului

Postat la 04 mai 2023 273 afişări

Messi a primit o ofertă oficială de la Al-Hilal. Clubul saudit îi oferă cel mai mare salariu din istoria fotbalului

Lionel Messi a primit o ofertă oficială pentru a se alătura clubului Al-Hilal din Arabia Saudită în sezonul următor, a declarat joi pentru Reuters o sursă apropiată căpitanului argentinian.
Oferta de la clubul saudit este singura pe care Messi a primit-o până acum, a adăugat sursa. Presa argentiniană a relatat că oferta este în valoare de aproximativ 400 de milioane de dolari pe an.
Messi, în vârstă de 35 de ani, a fost, de asemenea, asociat în presă cu o mutare înapoi la clubul la care a scris istorie, Barcelona. Clubul Inter Miami din Statele Unite este, de asemenea, vehiculat ca o posibilă destinaţie, relatează Reuters.
El a fost suspendat de actualul său club, Paris St Germain, la începutul săptămânii, după ce a făcut o călătorie neautorizată în Arabia Saudită, a relatat marţi cotidianul sportiv francez L'Equipe, adăugând că PSG a decis să nu exercite opţiunea de a-i reînnoi contractul pentru un al treilea sezon.
Messi este un ambasador al Arabiei Saudite pentru turism, iar marele său rival, Cristiano Ronaldo, a semnat pentru clubul saudit Al-Nassr în decembrie, presa vehiculând că portughezul primeşte aproximativ 220 de milioane de dolari pe an.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
club,
lionel messi
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori